Klaus Iohannis a mers pe bicicletă la Palatul Cotroceni. Președintele s-a alăturat, astfel, campaniei Vinerea Verde: „O găsesc foarte bună” (FOTO-VIDEO)

Publicat: 23 04. 2021, 09:21
Actualizat: 23 04. 2021, 15:21

Președintele Klaus Iohannis a renunțat, astăzi, la mașină și a mers la Palatul Cotroceni cu bicicleta, alăturându-se astfel campaniei Vinerea Verde.

Am venit cu bicicleta la birou pentru că vreau să fiu parte din campania care a început acum câteva săptămâni, pe care o gasesc foarte bună. Orașele noastre sunt extrem de aglomerate, mai ales în orele de vârf, când lumea merge la serviciu sau vine de la serviciu. Mersul pe bicicletă e foarte sănătos, te miști mult mai ușor în trafic și ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca atunci când mergi cu mașina personală. Este o alternativă bună, care trebuie luată în seamă”, le-a spus președintele jurnaliștilor care îl așteptau în curtea Palatului Cotroceni.

El a făcut aluzie și la faptul că pe drum a avut parte de vreme închisă, cu precipitații. Mai mult, i-a îndemnat pe români „să încerce să folosească mijloace de transport alternative sau chiar să meargă pe jos, pentru că e sănătos.

Un pic de ploaie nu a dăunat nimănui, chiar și pe o vreme ca asta se poate merge perfect cu bicicleta”, a afirmat șeful statului.

Traseul președintelui a început la Statuia Aviatorilor și s-a încheiat la Palatul Cotroceni, iar pe tot parcursul șeful statului a purtat cască de protecție și mască, fiind însoțit și de ofițeri SPP.

Campania „Vinerea Verde” a debutat în luna martie

Campania Vinerea Verde a început în luna martie și încurajează mijloacele de transport alternative, pentru a reduce poluarea.

Campania îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun şi să renunţe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.

Până acum, mai mulți demnitari au decis să nu mai folosească mașinile vinerea și să meargă la serviciu fie cu bicicleta, fie cu mijloacele de transport în comun, amintește Digi 24.

Parcul Natural Văcărești primește Înaltul Patronaj al Președintelui României. Anunțul lui Klaus Iohannis cu ocazia Zilei Pământului

Cu o zi înainte, președintele a sărbătorit Ziua Pământului cu o vizită la Parcul Național Văcărești. Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis a anunțat că Parcul Natural Văcărești va primi Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Iohannis a profitat de ocazie și i-a felicitat pe cei care au făcut eforturi pentru ca Parcul Văcărești să primească statutul de parc natural.

FOTO: presidency.ro