VIDEO. Mai mulți palmieri au „răsărit” în centrul Bucureștiului. Explicația primarului Robert Negoiță: „Uitați cât de frumoși sunt”

Publicat: 13 05. 2023, 14:31
Actualizat: 13 05. 2023, 14:35

This browser does not support the video element.

Primăria Sectorului 3 din București a plantat mai mulți palmieri în zona Piața Unirii. Primarul Robert Negoiță spune că e vorba despre copaci aclimatizați, care au costat mai puțin de o mie de lei bucata.

„Uitați cu ce surpriză venim: la Piața Unirii vom avea palmieri. De fapt, avem deja. Iată cum lucrează aici oamenii, colegii, și pun acest plante minunate, care ne plac atât de mult și cu care ne pozăm atât de mult când plecăm în afara țării și călătorim în zona dintr-astea mai exotice.

Uitați cât de frumoși sunt și cât de bine arată”, a declarat primarul Robert Negoiță, într-un clip video postat pe pagina lui de Facebook.

Cât au costat arborii

Conform edilului, arborii sunt aclimatizați și „vor supraviețui până la minus 15 – 20 de grade”.

„Îi protejăm, îi împachetăm pentru o săptămână, două, trei cât e nevoie”,  a explicat primarul Sectorului 3 pașii parcurși pentru protejarea palmierilor, în cazul în care temperaturile vor scădea sub 20 de grade.

Robert Negoiță a adăugat, în intervenția video, că fiecare palmier a costat „până într-o mie de lei bucata, cu transport și TVA inclus”, iar primăria a încheiat un contrat de garanție pentru arbori, astfel încât „dacă moare vreunul va fi schimbat”.

Vă recomandăm să citiți și:

FOTO & VIDEO | Protest pentru salvarea hectarelor retrocedate din Parcul IOR din Capitală. Zeci de copaci au fost tăiați ilegal