VIDEO. Mascații au intrat peste mai mulți membri dintr-o rețea care recrutau minore prin metoda „loverboy”

Publicat: 18 02. 2021, 13:20
Actualizat: 18 02. 2021, 13:21

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vâlcea au efectuat, joi,  4 percheziții domiciliare, pe raza județelor Vâlcea și Dolj, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și trafic de droguri de risc.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2018 – 2021, suspecții au recrutat prin metoda „loverboy” mai multe persoane vătămate minore și majore pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției, atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul altor state europene.

Unul dintre suspecți a deţinut şi transportat în vederea traficării cantitatea de aproximativ 1 kilogram de substanţe

De asemenea, unul dintre suspecți a deţinut şi transportat în vederea traficării cantitatea de aproximativ 1 kilogram de substanţe, cu privire la care există suspiciunea că reprezintă droguri de risc.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 8 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 2 stick-uri de memorie, 2 grindere, un cântar electronic și mai multe înscrisuri.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 2 persoane”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Bianca Drăgușanu, audiată la DIICOT

Fosta prezentatoare tv Bianca Drăgușanu va fi audiată joi la DIICOT Craiova!

Bianca Drăgușanu va fi audiată în calitatea de martor în dosarul în care fostul ei soț  este acuzat de proxenetism și trafic de persoane!

Alex Bodi a fost ridicat de mascați, la data de 11 noiembrie 2020, din vila sa din Voluntari, în cadul unei acțiuni organizate de polițiștii craioveni specializați în combaterea criminalității organizate.