VIDEO | Noi imagini cu Alexia, fata căreia medicii i-au reatașat brațele. Adolescenta face repetiții în sala de dans

Publicat: 14 02. 2023, 14:57

Au apărut noi imagini cu Alexia, adolescenta căreia medicii ieșeni i-au reatașat brațele după ce acestea au fost amputate în urma unui accident rutier petrecut în decembrie la Pașcani.

Tânăra se pregătește din nou, alături de colegii săi, în sala de dansuri, la doar două luni după accident.

Medicul care i-a salvat brațele a distribuit imaginile cu Alexia, cu mesajul că îi va fi întotdeauna alături, potrivit Digi24.

Alexia s-a întors recent la școală

Alexia și-a revăzut recent colegii de școală, care s-au bucurat enorm să o vadă după ce a trecut prin experiența traumatizantă. „Dovada că minunile există. E dimineaţă, e cam răcoare. Dar e o nouă zi, e AZI. Alături de cei mai faini puştani din Laurian, îmbrăţişând-o pe Alexia. Bine ai revenit în banca ta, fată dragă”, a fost mesajul dirigintei Alexiei, Cristina Zvanciuc, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani.

Pentru Alexia urmează pentru ea o lungă perioadă de recuperare până în momentul în care îşi va putea folosi ambele mâini la fel ca înainte de accident.

Operația a durat aproape 20 de ore

Pe 17 decembrie, noaptea,  un autocar cu 35 de persoane la bord s-a răsturnat, în municipiul Paşcani, judeţul Iaşi, 25 de persoane fiind transportate la spital. Printre adolescenţii răniţi s-a aflat şi Alexia, care şi-a pierdut în accident ambele braţe.

Operația a durat aproape 20 de ore, potrivit medicului Sidonia Susanu, coordonatorul Secției de Chirurgie Plastică a Spitalului Sf. Maria, care a precizat că se speră la o recuperare de 85% a funcționalității membrelor superioare ale adolescentei. Potrivit medicului, tânăra va avea nevoie de un program susținut de recuperare și kinetoterapie-fizioterapie.

Sursa video: Facebook/Scoala de dans G-Power