VIDEO. O mamă a murit sub ochii copiilor ei, după ce artificiile i s-au prins de haine și au explodat. Elisangela avea 38 de ani

Publicat: 04 01. 2023, 14:20

This browser does not support the video element.

O mamă în vârstă de 38 de ani a murit chiar în noaptea dintre ani, după ce mai mai multe artificii i-au rămas prinse în haine și au explodat.

Brazilianca Elisangela Tinem, de 38 de ani, petrecea alături de familia ei pe o plajă din orașul Praia Grand, din Sao Paulo, când s-a produs nenorocirea.

Mama a doi copii se alăturase petrecăreților pentru a urmări focul de artificii înainte ca una din rachete să i se prindă în haine.

Rudele și copiii ei minori au privit cu groază cum racheta a explodat, înainte ca Elisangela să o poată scoate.

Un martor la tragedie, în vârstă de 20 de ani, a declarat că pe plajă au avut loc mai multe focuri de artificii neautorizate.

Foto: Facebook / Video: Twitter

Cine a lansat artificiile fatale?

Elisangela a murit din cauza rănilor la piept, provocate de explozia rachetelor cu artificii.

Înmormântarea femeii a avut loc luni după-masă, în orașul ei natal, Sao Paulo. Verișoara ei de 41 de ani a confirmat, pentru poliție, că artificiile au explodat după ce s-au prins în hainele femeii.

Autoritățile au stabilit că artificiul fatal nu a fost aprins de niciuna din rudele victimei.

Polițiștii caută acum persoana responsabilă pentru fitilul respectiv. Prietenii cuprinși de durere ai Elisangelei au invadat rețelele sociale pentru a-i aduce un ultim omagiu, scrie The New York Post.