VIDEO | Probleme pentru Joe Biden. Președintele Statelor Unite şi-a pierdut firul discursului în timpul unei conferinţe la Hanoi

Publicat: 11 09. 2023, 13:09

Probleme pentru Joe Biden. Președintele Statelor Unite şi-a pierdut firul discursului în timpul unei conferinţe la Hanoi, în Vietnam.

Preşedintele american a fost întrerupt de purtătoarea sa de cuvânt, care a mulțumit celor prezenți, spunând că s-a încheiat conferința de presă.

Plecat de cinci zile de la Washington, Joe Biden a călătorit în Asia pentru summitul G20 de la New Delhi, apoi s-a dus la Hanoi. Vizibil obosit, Joe Biden a început spunând că a făcut ”o călătorie în jurul lumii în cinci zile”.

Discursul președintelui american nu a fost cursiv mai deloc. Biden le-a explicat jurnaliştilor prezenţi ce subiecte au fost discutate cu diverşi reprezentanţi cu care s-a întâlnit în timpul şederii sale. A descris apoi Vietnamul ca fiind o ţară din ”lumea a treia”, înainte de se a corecta spunând că este din ”Sudul global”, expresie care desemnează ţările emergente.

Discursul său a fost foarte repede întrerupt de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, care i-a tăiat microfonul lui Joe Biden şi a strigat ”Mulţumesc, aici se încheie această conferinţă de presă”, în timp ce Biden încă vorbea.

Foto: Captura video X