VIDEO | Sebastian Burduja: „Multe familii sunt în situația unei sărăcii energetice extreme. Este inacceptabil să se mai învețe la lumina lumânării”

Publicat: 18 11. 2023, 09:00

This browser does not support the video element.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei și președinte al PNL Sector 1, a fost invitatul lui Bogdan Pavel la Gândul Exclusiv. Acesta informează că Ministerul Energiei va face tot posibilul ca în termen de 3-4 ani „să nu mai avem gospodării în care să nu se aprindă becul”.

„52.000 de familii sunt în situația unei sărăcii energetice extreme. De altfel, prima etapă din campania – Case cu căldură pentru familiile nevoiaşe – este ca Ministerul Energiei să facă o mapare a tuturor gospodăriilor care nu au curent electric, care niciodată nu au fost conectate la rețea. Sunt oameni foarte în vârstă, sunt sate îndepărtate, sunt copii pe care îi cresc bunicii și care încă învață la lumina lumânării. Pentru noi, asta este inacceptabil”, a declarat Sebastian Burduja.

În plus, Ministrul Energiei spune că gazul ajunge la doar aproximativ 40% dintre români.

„Am făcut un parteneriat cu domnul Dumitru Chisăliță, care este un om respectat din energia românească. Are Asociația Energia Inteligentă. Pe baze voluntare, ei au mers în aceste zone. Au cunoscut românii are nu au acces la rețeaua de distribuție. Ne-am gândit, pe de-o parte, pentru românii care se încălzesc cu lemne în iarna aceasta, în loc să donăm jucării, hăinuțe și ce s-a mai donat, am zis să-i ajutăm cu lemne de foc. Vor fi lemne de răritură, deci nu tăiem pădurea. Este strict acea cantitate care trebuie extrasă din pădure pentru a putea să se dezvolte în continuare”, a adăugat Sebastian Burduja.

Informații despre această campanie se pot găsi pe site-ul Asociației Energie Inteligentă.

„Să nu existe gospodării în România în care să nu se aprindă becul”

Ministrul Energiei a vorbit și despre discuțiile apărute în urma faptului că a cerut ajutor pentru persoanele aflate în sărăcie energetică.

„Am stârnit o oarecare vâlvă pentru că am făcut un apel public și am spus că orice român e binevenit să contribuie. Lumea a spus că suntem Guvernul României și nu avem de ce să apelăm la cetățeanul de rând. Noi vom face tot ce ține de noi. Dacă un român vrea să ajute, este binevenit să o facă. Planul este pentru iarna această și apoi avem Energie pentru Viață, o campanie pe care Asociația Energie Inteligentă a tot dus-o și o extindem la nivel național. Ne-am propus ca într-un termen de 3-4 ani să nu existe gospodării în România în care să nu se aprindă becul. Asta se face cu instalarea unor panouri fotovoltaice. Costul per gospodărie va fi de 3-5.000 de euro. Practic, oamenii vor trăi în condiții cel puțin de bază în România anului 2023”, a precizat ministrul Energiei.

Urmăriți AICI emisiunea integrală: