VIDEO | Serviciul Pașapoarte Craiova, luat cu asalt de teama războiului. „Ne vom găsi refugiul la copii”

Publicat: 09 03. 2022, 17:06

This browser does not support the video element.

Teama de război i-a făcut pe mulți locuitori din județul Dolj să-și facă programare la pașapoarte ca să fie siguri că pot să părăsească țara în cazul unui conflict. Prima oră disponibilă la Serviciul Pașapoarte Dolj este abia în luna mai, iar programul a fost prelungit până la ora 20:00.

Serviciul Public Comunitar Pașapoarte Dolj a fost luat cu asalt în ultimele zile. De când Rusia a bombardat Ucraina, locuitorii din Dolj au început să-și facă planuri dacă și în România ar izbucni un conflict armat. Mulți se gândesc deja să părăsească țara în cazul unei invazii, așa că și-au făcut programare la pașapoarte. În ultima săptămână, site-ul pe care se fac programările merge tot mai greu și dă erori din cauza numărului foarte mare de utilizatori.

În data de 9 martie, la Dolj, prima programare disponibilă figura în luna mai. Persoanele mai în vârstă și-au încercat norocul direct la ghișeu.

“În situația în care România va fi invadată, noi suntem prea bătrâni să ne apărăm și ne vom găsi refugiul la copii, la neamuri, cum fac și ceilalți. Nu ne dorim așa ceva, dar dacă se întâmplă totuși, așa facem”, a spus un bărbat care a venit să-și facă pașaportul direct la ghișeu.

“Am venit să-l reînnoim. A expirat și vrem să-l prelungim. Poate este cazul să plecăm. Am rude în două țări. Canada și Israel. (…) Online nu am reușit, nu știm de ce. Așa că am venit direct aici să încercăm”, a mai spus o femeie.

Și tinerii și-au făcut pașapoarte de teama războiului. Spun că nu vor să fie martorii vreunui bombardament.

„Nu cred că noi am avea curajul să rămânem să ne apărăm cum fac cei din Ucraina”

„Am 24 de ani. Mi-am făcut pașaport din același motiv pentru care au venit toți ceilalți aici. În cazul în care este nevoie … să plecăm. (…)Nu vrea nimeni să riște, și nici nu cred că noi am avea curajul să rămânem să ne apărăm cum fac cei din Ucraina”, a mai spus o tânără care și-a făcut pașaport la Craiova.

Ca să facă față numărului mare de programări, inspectorii de la Serviciul Pașapoarte Dolj au prelungit programul de lucru.

“În acest sens, serviciul nostru a prelungit programul de lucru cu publicul, respectiv de la ora 08:00 dimineața, până la ora 20:00 seara. De asemenea, funcționăm la capacitate maximă, cu trei ghișee de primiri cereri și un ghișeu pentru eliberarea pașapoartelor”, a transmis Delia Buștean, inspector principal la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Dolj.

Cei care au nevoie de pașaport pot face programare pe siteul epasapoarte.ro și în alt județ, nu doar în cel de care aparțin.