VIDEO | „Smardoi, chiloțar, Rambo de Brașov!” Tânără bătută până la leșin de un individ, chiar în fața primăriei, sub ochii trecătorilor

Publicat: 24 06. 2022, 19:45
Foto: Capturi Facebook / ASUM

O tânără a fost bătută crunt de un bărbat, chiar în fața primăriei din Brașov, în noaptea de joi spre vineri.

După ultima lovitură încasată, cea mai dură, femeia a căzut lată pe asfalt. Poliția a deschis un dosar penal și face acum cercetări.

Între timp, victima s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Brașov și va depune o plângere penală împotriva individului. Cazul a fost prezentat de ONG-ul ASUM.

„Imagini șocante în centrul Brașovului! În cursul nopții, în jurul orelor 3, o tânără a fost victima unei agresiuni fizice. Evenimentul s-a petrecut peste drum de Modarom, în fața Primăriei Brașov! Aceasta a fost lovită, de două ori, de o persoană de sex masculin. Un smardoi, un chiloțar, un Rambo de Brașov! A fost apelat serviciul de urgență 112. La fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, Jandarmerie dar și o Ambulanță. Tânăra a fost transportată de urgență la unitatea medicală de primiri urgențe din Brașov. Solicităm public IPJ Brașov lămuriri cu privire la acest caz îngrozitor. Mai sunt cetățenii în siguranță pe domeniul public? Individul, smardoiul ăsta, a fost identificat? A fost reținut…!?”, au scris pe Facebook cei de la Asociația pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM), o organizație non-guvernamentală.

Tânără desfigurată în Brașov: Poliția a deschis un dosar penal și face cercetări

„Acesta este smardoiul! Poliția îl caută! Băiat de băiat! (…) Dureros este că, o mulțime de persoane au asistat la incident dar nimeni nu a intervenit. Nici măcar „băiatul de băiat, smardoiul de femei” nu a schițat nimic după lovitură, măcar să o ridice, să vadă dacă este ok! (…) Conducerea IPJ Brașov ne-a transmis că…”La nivelul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”! (…) În această dimineață, victima s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Brașov în vederea evaluării! Tot astăzi va depune și o plângere penală împotriva agresorului. Avem încredere că Poliția îl va identifica pe „băiat”! Din ce am aflat noi, acesta ar fi din București! Nu suntem siguri de informație!”, au precizat reprezentanții organizației ASUM.

Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional