VIDEO | Sorin Grindeanu, despre semnarea contractului pentru construcția lotului 3 din Autostrada Sibiu-Piteşti: „Este un foarte important proiect pentru români, care se lasă așteptat de prea multă vreme”

Publicat: 01 08. 2022, 14:34

This browser does not support the video element.

​Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a semnat, luni, contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 a autostrăzii Sibiu-Pitești, în valoare de 5,3 miliarde de lei fără TVA. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a afirmat că traseul cu lotul 3 este cea mai dificil dintre toate cele 5 secţiuni ale autostrăzii.

„Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată. Este de aproximativ 5,3 miliarde de lei fără TVA. Odată cu semnarea acestui contract, pe lotul 3 Sibiu-Pitești, toate cele 5 secțiuni ale autostrăzii Sibiu-Pitești au desemnat câștigători. Una dintre ele, secțiunea 1, de la Sibiu la Boița, ne așteptăm ca la finalul acestui an poată fi dată în circulație. Într-un final, cu foarte mare întârziere, avem aceste contracte semnate, urmând ca cei care au câştigat aceste licitaţii să se ţină de termenii contractului şi să avem, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii”, a afirmat Sorin Grindeanu, după semnarea contractului pentru pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti, la sediul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Sorin Grindeanu speră ca traversarea Carpaţilor cu prima autostradă să nu fie un vis foarte îndepărtat pentru români.

„Lotul 3 este, în mod sigur, cel mai dificil dintre cele 5. Are o lungime de aproximativ 37 de kilometri. Eu doresc companiei câștigătoare, WeBuild, cu care mai avem și alte contracte în desfășurare, ducă la bun sfârșit, în termenii contractului, acest foarte important proiect pentru români, un proiect care se lasă așteptat de prea multă vreme. Iată că acum începe să se vadă luminița de la capătul tunelului, folosindu-mă și de faptul că pe acest traseu se străbat munții și atunci avem și viaducte și tot felul de construcții, tunele și așa mai departe”, a precizat Sorin Grindeanu.

Potrivit informaţiilor oferite de CNAIR, lotul dintre Cornetu şi Tigveni este cel mai lung tronson al Autostrăzii de pe Valea Oltului, perioada de proiectare fiind de 12 luni, iar cea de execuţie, de 45 de luni. Intervalul de garanţie a lucrărilor ofertată este de 120 de luni.

Principalele lucrări ale acestei secţiuni includ 95 de poduri şi pasaje, tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie, nod rutier Cornetu şi Nod rutier Văleni și ecoduct în zona localităţii Călineşti.

Secţiunea 3 (Cornetu-Tigveni) şi secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu), au o lungime totală de 68,73 km şi formează tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Piteşti, care va traversa propriu-zis Carpaţii.