VIDEO | Zelenski, un nou mesaj: „Dacă cineva crede că ucrainenii se tem, sau se predau, nu știe nimic despre Ucraina”

Publicat: 03 03. 2022, 12:57

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis, joi, un nou mesaj, prin care a precizat că Ucraina a trecut prin multe, dar nu se va preda. Atacurile continuă în țara vecină, în a opta zi de război.  

„Și-au dorit să ne distrugă de atâtea ori. N-au putut. Am trecut prin atât de multe! Și dacă cineva crede că, după ce au depășit toate astea, ucrainenii se tem, sau se predau – nu știe nimic despre Ucraina”, a anunțat Volodimir Zelenski, joi, pe pagina sa de Facebook.

„Nu avem nimic de pierdut în afara propriei noastre libertăţi”, a spus Zelenski, adăugând că Ucraina este aprovizionată zilnic cu arme de aliaţii săi internaţionali.

Rusia continuă însă să atace Ucraina, din mai multe direcții, iar un depozit de petrol din orașul Cernihiv a fost bombardat.

Este vorba de un depozit de petrol din Cernihiv, oraş situat în nordul Ucrainei. Imaginile cu depozitul bombardat au fost publicate pe rețelele de socializare.

A opta zi de război în Ucraina

Joi este a opta zi de război din Ucraina.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a acordat, miercuri seara, un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina și a cerut retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină.

Rusia se pregăteşte să sporească brutalitatea campaniei sale împotriva Ucrainei, spune Ambasadoarea SUA la ONU, care precizează că a văzut imagini cu forțele ruse transportând arme letale „care nu-și au locul pe câmpul de luptă”. Kievul și marile orașe din Ucraina sunt, în continuare, sub asediu.

Tot mai multe obiective civile sunt ținta atacurilor aeriene rusești. Mai multe explozii se aud în noaptea de miercuri spre joi în capitala Ucrainei, una dintre acestea în gara principală, iar civilii s-au refugiat în stațiile de metrou, unde își petrec noaptea. „Bilanțul negru” al războiului s-a dublat de a o zi la alta, iar ONU a raportat miercuri seara 227 de morți și 525 răniți în rândul civililor însă precizează că „numărul ar putea fi mult mai mare”.