Vlad Voiculescu, deloc optimist că România își va reveni în perioada următoare: “Suntem într-o situație critică!”

Publicat: 27 03. 2021, 11:00
Vlad Voiculescu, deloc optimist că România își va reveni în perioada următoare: “Suntem într-o situație critică!”

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, atrage atenția că, având în vedere situația din spitalele din România, nu avem niciun motiv să credem că lucrurile pot deveni “mai ușoare” în perioada următoare.

Ministrul Sănătății este de părere că situația este critică în clipa de față și că respectarea unor reguli și a unor lecții învățate reprezintă singurele arme cu care putem lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Suntem într-o situaţie destul de critică în acest moment şi nu avem motive să credem că lucrurile vor deveni mult mai uşoare pentru spitale, pentru medici şi, de fapt, pentru toată lumea în perioada imediat următoare, aşa încât avem nevoie să învăţăm şi avem nevoie să ne adaptăm rapid la ceea ce este deja bună practică şi bun tratament al pacienţilor şi protocoale şi respectarea unor reguli şi a unor lecţii învăţate”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

Potrivit ultimului raport prezentat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.529. Dintre acestea, 1.364 sunt internate la ATI.

Vlad Voiculescu îi liniștește pe medicii din România: “Nici gând de reduceri salariale”

În urmă cu mai multe zile, au apărut zvonuri potrivit cărora Guvernul ar intenționa să reducă salariile cadrelor medicale. Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a oferit o replică pe Facebook, unde a negat vehement un astfel de scenariu, precizând că nu au existat discuții în acest sens.

Am fost astăzi în vizită la un centru de vaccinare şi la un spital. Am fost surprins să aflu de zvonurile împrăştiate de diverse persoane iresponsabile că Guvernul ar avea în plan reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. Nu a fost nicio discuţie în Guvern sau în coaliţie despre aşa ceva, iar poziţia Ministerului Sănătăţii vă asigur că este clară: nici gând”, a anunțat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, pe Facebook.