Vlad Voiculescu dă vina pe PSD, AUR și Kelemen Hunor pentru „execuția politică” a lui Fritz
Vlad Voiculescu reacționează după decizia Curții Constituționale privind noile prevederi ale legii integrității. Fostul ministru acuză PSD că urmărește „executarea politică” a primarului Timișoarei și pune sub semnul întrebării compatibilitatea deciziei CCR cu principiul neretroactivității legii.
Într-o postare publicată după pronunțarea CCR, Vlad Voiculescu susține că judecătorii constituționali au validat posibilitatea aplicării unei sancțiuni noi unei situații produse în trecut.
”În țara lui „a furat, dar a și făcut”, unul care nu a furat, dar a făcut (că altfel nu îl alegeau cu 50% timișorenii dintr-un singur tur!) este executat politic. Retroactiv! CCR a validat pedeapsa retroactivă. În mod excepțional, la propunerea PSD, ca să îl execute pe Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR. 5 din 8 judecători CCR prezenți au validat pedeapsa retroactivă. Asta deși Constituția spune negru pe alb, la art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor.”
Cu ce a greșit Dominic Fritz? Păi, e complicat de explicat chiar și pentru cei mai mari dușmani ai lui sau ai USR. Nu, Dominic Fritz nu a fost condamnat penal. Mai important: Dominic Fritz nu a luat bani. Nu a favorizat pe nimeni. Nu a produs niciun prejudiciu. Nu există nicio faptă de corupție. Nu există nicio decizie despre care instanța să fi spus că a fost luată în interes personal”, a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.
”PSD vrea să îi ia mandatul de primar”
Fostul ministru afirmă că așteaptă motivarea Curții Constituționale pentru a vedea cum va fi argumentată compatibilitatea noilor prevederi cu principiul neretroactivității. Mai mult, Vlad Voiculescu acuză PSD că ”vrea să îi ia mandatul de primar” lui Fritz.
”Sensul justiției ar trebui să fie să sancționeze o faptă greșită. Dar care este, concret, fapta greșită a lui Dominic Fritz? Oameni buni, chiar instanța (Înalta Curte!) scrie, într-o formulare uluitoare, că păstrează evaluarea conflictului de interese stabilit de un funcționar ANI, cu toate că: „Împrejurarea că o persoană imparțială ar fi adoptat aceeași conduită ca cea a reclamantului nu înlătură viciul conflictului de interese.” Cu alte cuvinte: chiar dacă un om perfect imparțial ar fi făcut exact același lucru, Dominic Fritz trebuia sancționat. Și a fost. Definitiv. Conform legii de atunci.
Dar PSD vrea să îi ia mandatul de primar. Și acum vine partea cu adevărat uluitoare: După asta, PSD schimbă legea și adaugă o sancțiune nouă pentru aceeași faptă: pierderea mandatului. Iar CCR spune astăzi că e constituțional! Aștept motivarea. Va fi nevoie de un contorsionism juridic spectaculos pentru a ne explica de ce „legea dispune numai pentru viitor” înseamnă acum exact contrariul. Mai ales că aceeași CCR spunea în Decizia 375/2005 că regulile noi privind mandatele pot fi aplicate „numai pentru viitor, nu și pentru mandatele în curs”.
Dominic Fritz este un om și un politician excepțional, dar mai ales un om cinstit pe care unii politicieni au tot dreptul să îl considere inamic politic, dar nu au niciun drept să îl execute în felul ăsta. Cu atât mai puțin au dreptul să anuleze votul a peste 53.000 de timișoreni din urmă cu doar doi ani!”, a mai scris Voiculescu pe rețeaua socială.
”De ce mai avem Constituție?”
Voiculescu își încheie postarea acuzând PSD, AUR și pe Kelemen Hunor că vor să ”îngroape și mai mult” țara.
”De ce mai avem Constituție? Constituția ar trebui să fie ultima redută a cetățeanului împotriva abuzurilor statului. Astăzi, CCR ne-a spus altceva:
Poți schimba regulile după ce fapta a fost judecată.
Poți inventa pedeapsa după faptă.
Poți lua unui primar mandatul dat de oameni prin vot, chiar dacă:
– nu a luat bani;
– nu a favorizat pe nimeni;
– nu a produs niciun prejudiciu;
– nu există nicio faptă de corupție;
– nu există nicio decizie despre care instanța să fi spus că a fost luată în interes personal.
Astăzi este Dominic Fritz. Mâine poate fi oricine. Asta ar trebui să realizeze primarii, consilierii și toți ceilalți de la PSD și UDMR, ai căror reprezentanți astăzi au votat această aberație mizerabilă în CCR. Ceea ce au făcut astăzi nu are nicio legătură cu fdreptatea. Nici cu Constituția. Nici cu binele țării sau al oamenilor.
Ceea ce face PSD cu ajutorul AUR și acum cu ajutorul lui Kelemen Hunor este să îngroape și mai mult această țară pentru următorii ani în corupție, sărăcie, imoralitate și irelevanță. Niciun pas înapoi”, a încheiat Vlad Voiculescu.