Vladimir Putin: Occidentul va introduce sancțiuni împotriva Rusiei în orice caz, fie dintr-un motiv, fie din altul

Publicat: 18 02. 2022, 19:25
Președintele Rusiei, Vladimir Putin / foto – Profimedia Images

Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, precum și împotriva Belarusului vor fi introduse în orice caz, se va găsi un motiv pentru acest lucru, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-o conferință de presă după discuțiile cu președintele belarus Alexander Lukașenko, relatează agenția TASS.

„Sancțiunile vor fi impuse în orice caz. Fie că ele au un motiv astăzi, de exemplu, în legătură cu evenimentele din Ucraina, fie că nu există un astfel de motiv – acesta va fi găsit deoarece scopul este diferit. În acest caz scopul este de a încetini dezvoltarea Rusiei și a Belarusului”, a declarat liderul rus.

„Cu acest scop, va exista întotdeauna un motiv pentru a introduce anumite restricții nelegitime, iar acest lucru nu este altceva decât concurență neloială”, a adăugat liderul rus.

El a subliniat că presiunea sancțiunilor „este absolut nelegitimă”.

„Aceasta este o încălcare grosolană a dreptului internațional, dar cei care vorbesc acum despre asta (despre posibile noi sancțiuni – n.r) le pasă de dreptul internațional  doar atunci când este avantajos pentru ei. Atunci când nu le este avantajos pentru ei, ei sunt fericiți să uite de toate normele dreptului internațional public”, a declarat Putin.

„Există o singură cale de a depăși această stare de lucruri – să ne consolidăm din interior și, mai ales, bineînțeles, în economie”, a declarat șeful statului.

Putin nu a detaliat modul în care cele două state vor contracara sancțiunile, dar a spus că „există întotdeauna o soluție”.