Vremea EXTREMELOR! Cod galben de vânt și temperaturi de mai în România

Publicat: 08 03. 2023, 12:03
Actualizat: 08 03. 2023, 12:06
Foto: Envato

Vremea extremelor în România! Dacă în sudul țării temperaturile ajung și până la 20 de grade, în partea de nord, meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic.

Cod galben

Așadar, în intervalul 8 martie, ora 18 – 9 martie, ora 22, temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, dar cu viteze mai mari în nord-vest, centru și sud-est, în general de 45…60 km/h.

În zona de munte vor fi intervale cu precipitații predominant sub formă de ploaie și prin acumulare cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări susținute în special în zona înaltă.

În Munții Apuseni și local în Carpații Orientali temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 100…110 km/h.

De asemenea, meteorologii au emis o informare meteo, valabilă în perioada 8 martie, ora 12 – 10 martie, ora 02, la nivelul întregii țări.  Așadar, vor fi intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ploaie moderate cantitativ.

Prognoza meteo pentru București

În intervalul 08.03 ora 12:00 – 10.03 ora 02:00, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 de grade, iar cea minimă va fi de 4…6 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în după-amiaza și seara zilei de joi, când vor
fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va moderat, cu intensificări mai ales în orele după-amiezelor, când se vor atinge viteze de 35…40 km/h.