Vremea la munte în weekendul 9 – 11 iulie. Condițiile de ploaie sunt prezente în fiecare zi

Publicat: 09 07. 2021, 12:50
Vremea la munte în wekeendul 9 - 11 iulie

În acest weekend, temperaturile din zonele montane ale României vor înregistra valori de 24 – 26 de grade, în timp ce pe creste aceste temperaturi se vor situa în jurul a 18 – 19 grade.

Minimele nopților se vor opri la 14 – 15 grade, cu 7 – 9 grade pe creste, transmit specialiștii Prognoze Meteo pentru GÂNDUL.RO.

Condițiile de ploaie sunt prezente, totuși, în fiecare zi, iar pe parcursul zilei de sâmbătă acestea pot fi și mai importante cantitativ. Este vorba despre ploi specifice verii, însoțite și de descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie, posibil chiar grindină.

Cum va fi vremea în cele mai importante stațiuni montane

Sinaia:

  • Temperaturi minime: 11 grade sâmbătă, 11 grade duminică.
  • Temperaturi maxime: 24 grade vineri, 24 grade sâmbătă și 22 de grade duminică.
  • Cer variabil, dar condițiile de ploaie sunt prezente în fiecare zi, mai ales pe parcursul după-amiezelor și serilor. Duminică sunt condiții de ploi torențiale, furtuni, se pot acumula și peste 20 de l/mp.
  • Vânt cu rafale care pot ajunge și la 20 – 30 km/h

Brașov:

  • Temperaturi minime: 15 grade sâmbătă, 15 grade duminică.
  • Temperaturi maxime: 29 grade vineri, 30 grade sâmbătă și 28 de grade duminică.
  • Cer variabil mai mult senin, condiții de ploaie pe parcursul după-amiezelor.
  • Vânt cu rafale care pot ajunge și la 25 – 40 km/h

Predeal:

  • Temperaturi minime: 9 grade sâmbătă, 8 grade duminică.
  • Temperaturi maxime: 23 grade vineri, 24 grade sâmbătă și 21 grade duminică.
  • Cer variabil, dar condițiile de ploaie sunt prezente în fiecare zi, mai ales pe parcursul după-amiezelor și serilor. Duminică sunt condiții de ploi torențiale, furtuni, se pot acumula și peste 20 de l/mp.
  • Vânt cu rafale care pot ajunge și la 25 – 30 km/h.

DISCLAIMER: Administrația Națională de Meteorologie este singura instituție abilitată să emită prognoze și avertizări oficiale.