Washingtonul reevaluează România după oferta lui Nicușor Dan. Efectivele militare americane vor crește. Anunțul va fi făcut de 1 decembrie

Publicat: 15 11. 2026, 15:51
Actualizat: 15 11. 2026, 15:51

Reducerile de efective ale administraţiei Trump în Europa vor fi mai mici decât se temeau aliaţii europeni, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Cea mai mare parte a reducerilor de trupe americane se va concentra în Germania, Flancul estic urmând a fi consolidat, după ce ţările care se învecinează cu Rusia s-au oferit să acopere o parte din costuri. Astfel, oferta lui Nicușor Dan ca România să acopere costurile în cazul rămânerii efectivelor americane în țară va fi reconsiderată. 

Aliaţii europeni se temuseră anterior că SUA ar putea reduce efectivele cu până la 25.000 de soldaţi. Dar acum este mai probabilă o reducere mai restrânsă, SUA privind favorabil creşterea cheltuielilor de apărare ale NATO, potrivit surselor familiarizate cu situația, care au cerut să nu fie identificate, relatează agenția de știri news.ro, care citează Bloomberg.

SUA și-ar putea retrage 5.000 de militari din Europa

Conducerea Pentagonului a realiza, cât de mult se bazează armata americană pe forţele staţionate în Europa pentru a proiecta puterea americană în Orientul Mijlociu, unde războiul cu Iranul continuă să se prelungească, potrivit surselor.

Una dintre surse a afirmat că aliaţii se aşteaptă acum la o reducere totală de aproximativ 5.000 de soldaţi americani (detalii AICI). Decizia finală îi revine preşedintelui Donald Trump, care i-a criticat în mod repetat pe aliaţii europeni pentru că nu au ajutat SUA şi Israelul în războiul împotriva Teheranului.

Noul șef al Pentagonului, generalul Lloyd Austin / Sursa FOTO: https://c.pxhere.com

„Avem aici multe resurse care se află exact acolo unde ne dorim”, a declarat la începutul acestei luni Matt Whitaker, principalul reprezentant al lui Trump la NATO, în contextul discuţiilor privind posibile reduceri ale efectivelor. „Nu mă aştept la nimic semnificativ”, a adăugat el.

Cea mai mare parte a reducerilor de trupe americane se va concentra în Germania, țara unde este staţionat cel mai mare contingent american. Flancul Estic ar urma să fie consolidat, ţările care se învecinează cu Rusia oferindu-se să acopere o parte din costuri, cum este și cazul României.

Anunțul va fi făcut de Ziua Națională a României

Un oficial al Pentagonului a declarat că procesul de revizuire este în curs de desfăşurare. Subsecretarul de stat pentru politici al Departamentului Apărării, Elbridge Colby, urmează să prezinte un raport oficial secretarului apărării Pete Hegseth cu privire la modificările propuse.

Este de aşteptat ca Hegseth (foto) să prezinte recomandările finale lui Trump pe 1 decembrie, mai scrie Bloomberg. Aliaţii nu îşi fac însă iluzii cu privire la motivaţia din spatele revizuirii Pentagonului, care vine după ani de frustrare bipartizană legată de dezechilibrul contribuţiilor alianţei la securitatea europeană.

„America nu poate să se ocupe de apărarea Europei – sau să plătească mai mult pentru aceasta – decât o fac aliaţii noştri”, le-a spus Hegseth aliaţilor din NATO la începutul acestui an, când a anunţat revizuirea.

„Europa poate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea principală pentru apărarea sa convenţională”, a insistat el.

Americanii își regândesc prioritățile militare

Pe măsură ce războiul cu Iranul s-a prelungit, resursele SUA din Europa s-au dovedit valoroase, în ciuda tensiunilor dintre Washington şi capitalele europene de la începutul conflictului.

Efortul de război al SUA împotriva Iranului s-a bazat în mare măsură pe bazele europene şi pe capacitatea de a survola teritoriul aliaţilor. Însă anul trecut, Congresul a adoptat o lege care restricţionează capacitatea Departamentului Apărării de a reduce efectivele militare din Europa, interzicând Pentagonului să scadă sub 76.000 de soldaţi, să renunţe la baze sau să retragă echipamente importante fără a consulta aliaţii şi fără a efectua o analiză detaliată a riscurilor şi a impactului.