Efectul provocării lansate lui Bolojan de omul de afaceri Mohammad Murad: A doua zi dimineața m-am trezit cu 3 controale

Publicat: 01 09. 2026, 16:16

După ce i-a lansat premierului demis provocarea de a încerca să facă afaceri cu 1 milion de euro, s-a trezit pe cap cu 3 controale, a afirmat omul de afaceri Mohammad Murad în emisiunea Ai Aflat! de marți. Deputatul AUR a făcut mai multe dezvăluiri despre greutățile cu care se confruntă mediul privat în urma aplicării măsurilor fiscale ale guvernului. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.

Premierul demis Ilie Bolojan a răspuns provocării lansate de deputatul AUR Mohammad Murad, care s-a oferit să-i împrumute, după o întrebare Gândul, un milion de euro pentru a demonstra cât de dificil este, în actuala criză economică, să faci afaceri în România. Premierul demis a spus că statutul său nu îi permite să desfășoare activități economice.

 Loading ...

Murad: Oamenii de afaceri se tem

Chestionat de moderatorul emisiunii, jurnalistul Ionuț Cristache, de ce mediul de afaceri nu ia atitudine în fața unor măsuri atât de dure, omul de afaceri de origine libaneză a observat că antreprenorii se tem de posibile repercusiuni. Cel mai grav aspect, a remarcat Mohammad Murad, este că așa pare a fi sistemul. În context, politicianul AUR a dat propriul exemplu legat de premierul demis.

În mare parte, oamenilor le e frică. Nu știți sistemul? Când i-am oferit de exemplu 1 milion domnului Bolojan, a doua zi dimineața ne-am trezit cu 3 controale. Sunt convins că nu are legătură cu el. (A venit controlul) la 3 firme pe care le avem… Nu sunt convins, nu cred eu că preocuparea domnului Bolojan era să trimită 3 controale pe mine. Nu cred chestia asta”.

Bolojan, restant la economie?

Insistând că nu vede o legătură între controale și premier, deputatul a mai remarcat că îl cunoaște personal pe Ilie Bolojan, însă din punctul său de vedere, acesta nu înțelege partea economică.

Nu îl apăr, dar mi se pare un om care nu știe absolut deloc partea economică. I-am spus-o și direct. Îl cunosc, îl respect și nu fac glume, cum a spus dânsul, că dacă-i ofertă serioasă (n.r. – cea cu 1 milion de euro pentru afaceri).