Mesajul Casei Albe după înfrângerea republicanilor: „Trump este încă președintele vostru”
Alegerile de la mijlocul mandatului au fost câștigate de democrați, dar Donald Trump este încă președintele Statelor Unite.
Chiar dacă democrații vor prelua controlul asupra ambelor camere ale Congresului începând din ianuarie 2027, Trump mai are doi ani de președinție. Mandatul său se va încheia pe 20 ianuarie 2029.
„PSA: TRUMP ESTE ÎNCĂ PREȘEDINTELE VOSTRU”, însoțit de mesajul „Vă mulțumesc pentru atenție în această chestiune”.
Donald Trump a amenințat încă dinainte de alegeri că va deveni „Domnul Veto” și va respinge orice lege înaintată de Congresul democrat cu care nu va fi de acord.
Trump poate retrimite legile în Congres și le poate „omorî” printr-un procedeu numit „Veto-ul de buzunar”
Potrivit Articolului 1, Secțiunea 7 din Constituția SUA, președintele are puterea de a da veto la orice lege trecută de Congres. Numai semnătura prezidențială poate promulga și pune în aplicare o nouă lșege.
În caz de veto, legea este trimisă înapoi în camera unde a fost propusă. Congresul poate anula veto-ul numai printr-un vot susținut de două treimi din ambele camere, Camera Reprezentanților și Senatul.
Asta înseamnă că 290 de membri ai Camerei Reprezentanților și 67 de membri din Senat trebuie să voteze împotriva veto-ului lui Trump.
Democrații au obținut majoritate de 54 de mandate în Senat până în prezent și 228 de mandate în Casa Reprezentanților. Pentru a respinge un veto prezidențial, trebuie să-i convingă pe membrii republicani (opoziția) să voteze. În caz contrar, va fi imposibil.
De asemenea, dacă președintele primește legea și nu face nimic timp de 10 zile lucrătoare, adică, nici nu o semnează, nici nu o trimite înapoi în Congres, legea este anulată. Procedura este cunoscută drept „Pocket Veto” – „veto-ul de buzunar”. În acest caz, membrii Congresului nu mai pot vota legea din nou, chiar dacă ar întruni o majoritate de două treimi. Proiectul de lege nu mai poate fi reexaminat de Congres și pur și simplu expiră („moare”).
Trump nu poate fi înlăturat din funcție doar de către majoritatea democrată
În plus, Trump nu poate fi înlăturat din funcție după configurația Congresului care va fi din ianuarie 2027.Senatul dominat de republicani l-a salvat pe Trump de la punerea sub acuzare de două ori În 2018, după ce democrații au obținut majoritatea în Camera Reprezentanților, șefia Camerei a trecut la democrata Nancy Pelosi.
Democrații l-au pus sub acuzare pe președintele republican de două ori între 2019 și 2021. Pentru a-l demite și a-l pune sub acuzare pe președinte sunt necesare voturile a două treimi dintre senatori, adică 67 de senaori din 100 trebuie să-l declare „vinovat”.
- între 18 decembrie 2019 și 20 februarie 2020: pentru abuz de putere după ce l-a șantajat pe Volodimir Zelenski;
- Voturi Camera Reprezentanților: 229 reprezentanți au votat „pentru”/ 198 au votat „împotrivă” /3 reprezentanți n-au votat – punerea sub acuzare a a fost aprobată de Cameră;
- Voturi Senat: 48 senatori l-au declarat „vinovat” / 52 senatori l-au declarat „nevinovat” – Trump a fost achitat!
Trump a vrut să afle informații compromițătoare despre afacerile familiei Biden din Ucraina. Voia astfel să-l atace pe viitorul său oponent, senatorul democrat Joe Biden, în alegerile din 2020.
- între 13 ianuarie 2021 și 13 februarie 2021 pentru instigarea la insurecție;
- Voturi Camera Reprezentanților: 232 reprezentanți au votat „pentru” / 197 de reprezentanți au votat „împotrivă” / 4 reprezentanți n-au votat – punerea sub acuzare a a fost aprobată de Cameră;
- Voturi Senat: 57 senatori au votat „pentru” să-l declare „vinovat” / 43 senatori au votat „împotrivă”, declarându-l „nevinovat” – Trump a fost achitat! Chiar dacă au votat mai mulț senatori să-l declare „vinovat”, trebuiau să fie 67 la număr care să voteze „pentru”.
Trump a fost pus sub acuzare pentru a doua oară după discursul ținut înainte de asault susținătorilor săi asupra Capitoliului SUA, clădirea Congresului. Trump a acuzat că alegerile câștigate de Biden au fost fraudate de democrați.
În 2027, dacă majoritatea democrată din Camera Reprezentanților va iniția o nouă procedură de punere sub acuzare și va trece la Senat, este necesar ca minim 67 de senatori să-l declare „vinovat” pe Trump pentru a fi înlăturat din funcție. Nu se va putea teoretic ca Trump să fie înlăturat din funcție, fiind numai 54 de democrați la 44, conform rezultatelor alegerilor de ultima oră.
Vor trebui convinși minim 23 de senatori republicani să-l declare pe Trump „vinovat” pentru ca votul decisiv al vicepreședintelui să nu mai conteze.
Sursa Foto: The White House