CHILIPIR ȘI NU PREA. A cumpărat cel mai ieftin BMW Seria 3, de la un prieten, dar a avut un șoc când l-a pornit

Publicat: 25 04. 2020, 19:27
Actualizat: 25 04. 2020, 19:34

Pasionat de mașini și fan al brand-ului BMW, americanul Bryan Kiefer a primit un mail de la un cunoscut care îi spunea că vinde un 328i din 2013, cu doar 1.800 de dolari. În preț intra și livrarea, iar Bryan a fost foarte încântat, mai ales că își dorea foarte mult un F30.

Zis și făcut! Și cumpărat! Autoturismul, marca BMW Seria 3 cu motor N26 și echipare Luxury, i-a fost adus în fața casei.

Avea mici zgârieturi și capota era îndoită, iar grila radiatorului fusese înlocuită cu una aftermarket, dar în rest… nimic care să-l facă să se răzgândească.

Nici interiorul nu arăta rău, cu inserții din lemn la bord, sistem de navigație, acoperiș panoramic și scaune încălzite. Kilometrajul arăta aproape 225.000 de kilometri.

Primele probleme au apărut, atunci când Bryan a vrut să pornească mașina, pentru a o auzi cum „toarce”.

Când a apăsat butonul de pornire, propulsorul nu a pornit din prima, iar când în sfârșit, unitatea N26 a părut că prinde viață… s-a oprit brusc, după câteva secunde.

La o primă diagnoză, au apărut nu mai puțin de 48 de erori. Doar sistemul multimedia, pompa de combustibil și schimbătorul de trepte păreau să fie în regulă.

Motorul a ieșit de multă vreme din garanție, așa că Bryan nu poate rezolva problema cu ajutorul celor de la BMW, fără costuri suplimentare.

Află pe Promotor.ro ce a descoperit Bryan când a ridicat capota și ce va face cu mașina!