Anunțul care a paralizat Volkswagen. Câte mașini ar putea răscumpăra compania germană în SUA

Publicat: 07 01. 2016, 13:22

Volkswagen estimează că va trebui să restituie banii pentru o cincime din mașinile diesel afectate sau să ofere mașini noi cu discount semnificativ, a scris cotidianul Sueddeutsche Zeitung, fără să citeze surse.

Restul autotuvehiculelor impalicate în scandal vor avea nevoie de lucrări majore, implicând costuri mari pentru pentru piese, întrucât o parte semnificativă a sistemului de evacuare a emisiilor trebuie reconstruită și aprobată.

Reuters nu a putut contacta reprezentanții Volkswagen pentru comentarii.

Directorul de brand al Volkswagen, Herbert Diess, a declarat, marți, că producătorul auto este încrezător în privința unui acord cu autoritățile americane pentru a reduce nivelul emisiilor la aproximativ 500.000 de mașini diesel, astfel încât acestea să respecte normele din SUA.

Unii politicieni din SUA, dar și autoritți de reglementare, au afirmat în ultimele luni că grupul german ar putea fi nevoit să răscumpere modelele mai vechi, pentru care remedierea deficiențelor privind emisiile poluante este mai dificilă.

Volkswagen a anunțat la sfârșitul lunii septembrie că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a acuzat Volkswagen că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetățeni americani la gaze poluante.

Constructorul auto german a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen și Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii.

Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. În Europa, probleme similare au fost semnalate și la alte mărci ale grupului VW.