Autoritățile americane au o nouă veste proastă pentru Volkswagen

Publicat: 16 10. 2015, 15:40

Numărul instituțiilor federale implicate în cazul VW sugerează că investigația ar putea duce la inculparea companiei și a angajaților săi pentru delicte pornind de la poluare și până la înșelarea autorităților și a clienților, relatează Wall Street Journal.

Comisi Federală pentru Comerț, care investighează grupul pentru publicitate frauduloasă, a confirmat implicarea în anchetă, cu accent pe afirmații înșelătoare referitoare la emisii.

Un purtător de cuvânt al Volkswagen a refuzat să comenteze despre evoluția investigației, afirmând doar că producătorul auto colaborează în toate investigațiile oficiale.

Reprezentanții Departamentului de Justiție au refuzat să comenteze.

Implicarea procurorului din Detroit, Barbara McQuade, semnalează că biroul acestuia ar putea avea un rol semnificativ în acest caz major.

McQuade are reputația de a fi un procuror agresiv, câștigând un proces de corupție împotriva fostului primar al orașului Detroit, Kwame Kilpatrick.

În investigațiile mari, cum este cazul Volkswagen, procurorul de caz este desemnat de Departamentul de Justiție.

Scandalul echipării mașinilor diesel ale Volkswagen cu dispozitive de manipulare a emisiilor a izbucnit în septembrie, când VW a recunoscut, după o investigație a agenției americane pentru mediu, că 11 milioane de mașini diesel la nivel mondial au fost dotate cu softuri care reduc nivelul emisiilor în timpul testelor.

Grupul german va lansa anul viitor o campanie de rechemare în service a automobilelor implicate, pentru eliminarea softului ilegal. Dintre cele 11 milioane de vehicule, 8,5 milioane vor fi rechermate în Uniunea Europeană.