Câți pasageri pot transporta șoferii începători. Mulți nu știu că încalcă LEGEA și riscă să fie sancționați

Publicat: 12 02. 2024, 10:53
Câți pasageri pot transporta șoferii începători / Sursa FOTO: Facebook

Potrivit legislației rutiere din România, șoferii începători pot transporta un număr limitat de pasageri. Din păcate, nu mulți cunosc prevederile în vigoare și, astfel, riscă să fie sancționați.

În cazul șoferilor începători sunt impuse anumite restricții pentru primele 12 luni de la obținerea permisului de conducere.

Se urmărește, astfel, acordarea unei perioade de acomodare pentru șoferii începători.

Ce obligații au șoferii începători

Restricțiile impuse acestora au la bază justificarea potrivit căreia începătorii nu pot reacționa la fel de eficient precum cei cu experiență, în situații de criză.

În primul rând, șoferul începător este obligat să afișeze semnul galben atât pe parbriz, cât și pe lunetă. Acest marcaj îi atenționează pe ceilalți participanți la trafic, dar și pe oamenii legii, că la volanul autoturismului se află o persoană începătoare, fără experiență în condus.

De asemenea, șoferul începător trebuie să fie atent și la viteza cu care se deplasează pe drumurile publice.

Potrivit legislației rutiere în vigoare, viteza maximă cu care un șofer începător poate circula în afara localităților este cu 20 de kilometri pe oră mai mică decât cea normală. Pe drumurile naționale, șoferul începător nu are voie să depășească 80 km/h, iar pe autostradă, 110 km/h.

Câți pasageri poate transporta un șofer începător

Legislația rutieră prevede și un număr maxim de pasageri pe care un șofer începător îi poate transporta.

Astfel, conform prevederilor din ordonanța 195/2002, Art. 53, lit. b), pct. 1, privind circulația pe drumurile publice, persoanele cu permis auto categoria B pot conduce doar un autovehicul a cărui masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8.

În concluzie, un șofer începător poate transporta cel mult 8 pasageri.

Trebuie știut faptul că doar șoferii care dețin permisul de conducere categorie D sunt autorizați să transporte un număr mai mare de pasageri decât cei cu permis de categoria B, scrie Promotor.