Chrysler Group și-a schimbat numele

Publicat: 16 12. 2014, 18:20
Percheziţii la birourile Fiat şi Iveco din Germania, Italia și Elveția. Sunt suspiciuni de manipulare a emisiilor motoarelor diesel / Sursă foto: AFP / Mediafax Foto

Decizia, care intră imediat în vigoare, are loc după adoptarea unui nou nume de către grupul format în urma fuziunii, Fiat Chrysler Automobiles, care a debutat la bursa din New York în octombrie.

Operațiunile din Italia ale grupului nou format, Fiat Group Automobiles, au devenit FCA Italy.

Chrysler, una dintre cele trei mari companii auto din Statele Unite, alături de General Motors și Ford, a fost fondată în 1925. Compania a fuzionat în 1998 cu grupul german Daimler-Benz, formând grupul DaimlerChrysler, dar a redevenit Chrysler după inversarea uniunii, nouă ani mai târziu.

Fiat a devenit acționarul majoritar al Chrysler în 2011, iar în ianuarie a dobândit controlul integral asupra companiei americane, într-un acord în valoare de 4,35 miliarde de dolari.

Directorul general al Fiat, Sergio Msrchionne, își exprimase de mult timp intenția de reorganizare a companiei, pentru a crea Fiat Chrysler Automobiles, un nou grup cu domiciliul fiscal în Marea Britanie, sediul juridic în Amsterdam și cu listarea principală la New York.

Debutul din octombrie al Fiat Chrysler la bursa din New York a venit într-o perioadă critică pentru grup, al șaptelea mare producător auto la nivel mondial, care se luptă cu pierderi în Europa și scăderea vânzărilor în America de Sud.