Cum au evoluat înmatriculările Dacia în Marea Britanie în primele opt luni ale anului

Publicat: 07 09. 2015, 10:27

Cota Dacia pe piața britanică a stagnat la 0,97% în primele opt luni.

În luna august, vânzările Dacia în Marea Britanie au scăzut cu 37,06%, la 428 de autoturisme înmatriculate, iar cota de piață a scăzut de la 0,94% în urmă cu un an la 0,54%.

În primele opt luni, între marii producători auto, Ford a înregistrat o creștere de 2,3% a înmatriculărilor, la 213.245 autoturisme, Vauxhall un declin de 0,55%, la 168.152 unități, în timp ce vânzările Volkswagen au urcat cu 9,45%, la 143.178 unități.

În cazul mărcii Renault, înmatriculările au avansat în primele opt luni cu 16,78%, la 44.073 de autoturisme.

Cele mai mari piețe ale Dacia sunt Franța și Germania.

În Franța, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au scăzut cu 7,3% în primele opt luni ale acestui an, la 67.098 de unități, înregistrând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, în timp ce piața a înregistrat o creștere de 5,9%, la 1.256.670 de unități.

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Germania au scăzut cu 6,7% în primele opt luni ale anului 2015, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 31.893 autoturisme, în timp ce piața a urcat cu 5,6%, la 2.135.459 unități, potrivit datelor publicate de Biroul german de înmatriculări auto.