Din cauza valului de scumpiri, tinerii șoferi optează pentru mașini mici „MADE IN JAPAN”
Pornite din orașele aglomerate ale Japoniei, mașinile de mici dimensiuni au ajuns și la noi. Sunt preferate de adolescenții care le pot conduce de la 16 ani cu permis categoria B1 și sunt considerate practice pentru deplasările urbane.
În ultimii doi ani, înmatriculările au crescut considerabil, de la câteva zeci, la peste 2.300, anul trecut.Mici și neobișnuite, microcar-urile, vehicule ușoare care nu depășesc 400 de kg, sunt văzute tot mai des pe străzile Capitalei. Sunt echipate cu motoare cu o putere maximă de 15 kW.
Pentru a le conduce, doritorii au nevoie de permisul de conducere categoria B1, care poate fi obținut de la 16 ani (atenție: nu este destinată minorilor). Varianta cu baterie de putere medie respectiv 10,5 kw are o autonomie de 177 km și poate să ajungă viteza de 90 km/oră.
Mai există o variantă limitată la 45 km/oră care poate fi condusă cu permis de categoria B1, având display digital, acoperiș panoramic, sistem audio, încălzire și poate fi parcată foarte ușor în spații înguste.
Mirela Ghețu, director operațional, a declarat pentru Știrile PRO TV:
„Este o soluție excelentă de micromobilitate în oraș, sunt, de fapt, niște cvadricicluri care au diverse baterii, de la cea mai mică -6 kw- până la 14, cea mai puternică, și sunt foarte drăguțe. Prețurile pentru cea care e limitată la 45 km oră cu Programul Rabla Plus va avea un preț de 12.000 euro sunt special făcute pentru oraș, în mod normal ar trebui să veniți acasă să o încărcați în fiecare seară e ca un gadget”.
În 2023 au fost înregistrate la Registrul Auto Român 1.469 de microcars, iar în 2024 au fost înmatriculate 2.331. Numai în primele 3 luni ale anului 2025 au fost înmatriculate aproape 500 de vehicule microcars.
Sursa Foto: Profimedia
Citește și:Top 10 – Mașinile din România cu cel mai mic consum de motorină sau benzină