Final de poveste: cum s-a terminat Porsche Performance Drive 2012

Publicat: 31 07. 2012, 01:54
Actualizat: 31 07. 2012, 01:54

După cinci zile în care am traversat Europa de Est de la Istanbul la Budapesta, am ajuns la final. N-am câștigat concursul, dar am câștigat cu toții lucruri infinit mai valoroase.

Ultima etapă din România a provocat haos în concursul Porsche Performance Drive: ucrainienii, care se luptau pentru locul 1 și aveau de recuperat 11 secunde față de unguri, au plecat 20 de kilometri în direcția greșită. Bulgarii au ratat autostrada Transilvaniei și s-au târât pe lângă în timp de cehii i-au dat blană atât de tare încât i-a oprit Poliția. Turcii n-au fost nici ei mai breji, ajungând – ei știu cum – pe un drum forestier pe care au mers atât de tare încât i-au dat peste cap sistemul electronic de gestionare a suspensiilor – offroad cu Panamera! Elvețienii s-au pierdut în peisaj, iar ungurii – favoriții – abia au reușit să ajungă la timp, dar cu pedala la podea.

VEZI MAI MULTE PE PROMOTOR