Înmatriculările de automobile noi din România AU SCĂZUT PUTERNIC în septembrie. Cât de gravă este situația în UE

Publicat: 16 10. 2012, 10:02
Actualizat: 31 01. 2019, 18:40

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 31,1% în luna septembrie, la aproximativ 4.700 unități, singurul stat UE cu un declin mai abrupt fiind Grecia, în timp ce piața europeană s-a contractat cu 11%, la 1,1 milioane înregistrări, cea mai severă contracție din ultimii doi ani.

Numărul total al înmatriculărilor de autovehicule din România a coborât cu 28% în septembrie față de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 6.476, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, care includ mopede și motociclete, microbuze și autobuze, dar și vehicule pentru transportul mărfurilor.

Dacia s-a menținut pe poziția de lider de piață, cu 1.049 autoturisme noi înmatriculate în septembrie, în scădere cu 45,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Locul al doilea a fost ocupat de Volkswagen, cu 524 unități, în coborâre cu 29,9%, urmat de o altă marcă a grupului german, Skoda, cu 404 unități, reprezentând un declin de 37,6%.

Marca Ford a reușit 391 livrări, în scădere cu numai 1,5%, în timp ce Renault a consemnat o contracție de 40,1%, la 355 unități, potrivit DRPCIV.

La nivelul UE, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a scăzut în septembrie cu 10,8%, la 1,09 milioane unități, pe fondul unor scăderi abrupte în zona euro, potrivit datelor prezentate marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Germania, cea mai mare piață din zona euro, a înregistrat un volum de aproximativ 250.000 unități, în coborâre cu 10,9%. În Franța, înmatriculările s-au redus cu 17,9%, la circa 137.500 unități, iar Italia a consemnat o cădere de 25,7%, la sub 110.000 mașini.

În Spania au fost înmatriculate în luna septembrie 35.150 automobile noi, cu 36,8% mai puține decât în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Cea mai puternică scădere a fost consemnată în Grecia, unde înregistrările de autoturisme noi au scăzut cu 48,5% în septembrie, la sub 3.500 unități.

Cele mai bune evoluții au fost consemnate în Marea Britanie (+8,2%, la 360.000 unități) și Slovacia (+46,6%, la 7.300 înmatriculări).

În Europa Centrală și de Est, piața ungară a stagnat la circa 3.500 livrări, iar numărul înmatriculărilor din Bulgaria a coborât cu 21,6%, la 1.350 unități. Polonia a consemnat o contracție de 10,7%, la 18.900 unități, iar Cehia a înregistrat un declin de 3,9%, la 12.500 automobile.

În primele nouă luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 12,1%, la 49.128 unități, în timp ce piața UE s-a contractat cu 7,6%, la 9,36 milioane.