Înmatriculările de autoturisme noi diesel au scăzut cu peste 20% în primul semestru. A crescut numărul de vehicule electrice înscrise în circulație

Publicat: 04 09. 2019, 17:35

În România, înmatriculările de autoturisme noi cu motoare diesel au scăzut cu 20,9% compartiv cu perioada similară din 2018, atingând un volum de 20.726 unități, în timp ce cele cu motoare pe benzină au crescut cu 48,9% ajungând la 46.929 unități.

Comparativ cu prima jumătate a anului 2018, înmatricularile de autoturisme noi cu propulsie alternativă (inclusiv cele electrice) au crescut cu 68,4%, atingând 3.965 unități.

În primele 6 luni din 2019 au fost înmatriculate în România 456 vehicule electrice noi, în creștere cu 53,5%, în timp ce înmatricularile de autoturisme noi cu propulsie hibridă au crescut cu 89,8%, atingând 2.910 unități.

În primul semestru din 2019, în UE, comparativ cu perioada similară din 2018, înmatriculările de autoturisme noi cu motoare diesel, au scăzut cu 17,2% , totalizând 2,574,756 unități, în timp ce autoturismele cu motoare pe benzină au înregistrat o creștere de 2,5%, atingând valoarea de 4,818,367 unități.

Înmatriculările de vehiculele noi cu propulsie alternativă au crescut cu 27,5%, înregistrând 724,599 unități, din care autovehiculele 100% electrice 125.344 unități, reprezentând o creștere de 90,9 % față de primele 6 luni din 2018.

Cele mai multe vehicule electrice noi au fost înmatriculate în Germania (31.159 unități, 80,1%), Franța (21.007 unități, 46%) și Olanda (20.050 unități, 111,2%). Norvegia continuă să rămână leader în Europa la înmatriculările de vehicule noi cu un volum de 35.200 unități înmatriculate în primele 6 luni din 2019.