Lovitură pentru Renault. Calculatoarele companiei au fost confiscate

Publicat: 14 01. 2016, 15:37

Agenți ai biroului antifraudă au vizitat unele sedii ale Renault care au legătură cu standardele de testare și certificare a motoarelor, a declarat Florent Grimaldi, reprezentant al CGT la uzina Renault din Lardy, confirmând o informație relatată de AFP, transmite Reuters.

Acest fapt a lăsat impresia că investigația este legată de standardele emisiilor, în urma scandalului de la Volkswagen, a spus Grimaldi.

Reprezentanții Renault și cei ai biroului antifraudă nu au putut fi contactați pentru informații.

Acțiunile Renault au scăzut cu 16%, la 72,98 euro pe unitate, iar declinul a atins 20% la un moment dat, cel mai amplu după 2008.

Titlurile Peugeot au coborât cu 8%, la 13,61 euro pe unitate.

Producătorii auto au intrat în atenția autorităților de reglementare din luna septembrie, după ce conducerea Volkswagen a recunoscut că a înșelat testele de poluare pentru 11 milioane de automobile diesel la nivel mondial, prin instalarea unor softuri ilegale care reduc nivelul emisiilor. Scandalul a izbucnit în urma unei investigații a autorităților americane.

Autoritățile franceze investighează din septembrie dacă VW a înșelat clienții în privința nivelului emisiilor automobilelor diesel și s-a angajat să extindă cercetările la toți producătorii, între care Renault și PSA Peugeot Citroen.

Separat, autoritatea franceză pentru mediu a început testarea aleatorie a vehiculelor, pentru a vedea diferențele dintre rezultatele testelor de laborator și cele ale testelor în condiții reale.

Peugeot a anunțat în octombrie că nu a folosit niciodată softuri pentru modificarea rezultatelor testelor de poluare.