Mașini de lux din 2012 cu rezultate dezastruoase la testele de siguranță. VIDEO

Publicat: 15 08. 2012, 12:18
Actualizat: 15 08. 2012, 18:45

Majoritatea mașinilor de clasă mijlocie care au participat la un test recent, printre care și noul Mercedes Benz C Class de 35.700 de dolari, au avut performanțe scăzute la testele de siguranță ale Institutului pentru Siguranța în Trafic din SUA (IIHS), scrie Daily Mail.

Testul a stimulat un accident în care o mașină se lovește frontal, cu 64 km/h, de un obiect fix, cum ar fi o mașină parcată, un copac sau un stâlp. Dintre cele 11 modele testate, doar trei au primit note acceptabile: Acura TL, Volvo S60 și Infiniti G.

Alte patru mașini au primit note la limită: Acura TSX, BMW 3, Lincoln MKZ și Volkswagen CC. Iar patru mașini au avut rezultate dezastruoase: Mercedes C-Class, Lexus IS 250, Audi A4 și Lexus ES 350. Daily Mail menționează că toate mașinile testate sunt modele din 2012.

Reprezentanții IIHS spun că rezultatele testelor arată că air-bag-urile laterale s-ar putea să nu se deschidă în cazul unui accident real. În plus, centurile de siguranță de la BMW, Mercedes și VW s-au întins prea mult în urma impactului, iar una dintre ușile de la VW a fost distrusă complet.

Reprezentanții Mercedes au contestat rezultatele testelor, spunând că mașina lor este una dintre cele mai sigure din clasa ei, în timp ce cei de la Toyota, care dețin brandul Lexus, au acceptat rezultatele, spunând că noile mașini vor respecta mai mult securitatea pasagerilor.