O posibilă rețetă pentru „benzina verde” a viitorului, descoperită de cercetătorii americani

Publicat: 12 11. 2012, 15:18
Actualizat: 01 02. 2019, 03:15

Fabricarea unui carburant mai performant și mai rentabil decât bioetanolul, pe baza oricărui tip de zahăr de origine vegetală, obținut chiar din iarbă sau din lemn, ar putea deveni posibilă în curând, declară chimiștii americani, citați de AFP.

Procedeul elaborat de cercetătorii de la Universitatea California din Berkeley are la bază o rețetă „centenară”: producerea de acetonă și de etanol prin fermentarea zahărului, cu ajutorul unei bacterii cunoscute, Clostridium acetobutylicum, ce face parte din aceeași familie cu cele care provoacă tetanos, botulism și gangrenă gazoasă.

Însă acest bioetanol, la fel ca cel produs prin fermentarea altor bacterii, este departe de a fi perfect.

Valoarea energetică a bioetanolului produs în prezent în industrie este mai scăzută decât valorile celor mai multe dintre celelalte hidrocarburi, motiv pentru care el este redus la rolul unui simplu aditiv al benzinei convenționale, cu excepția cazurilor în care motoarele sunt modificate special pentru a funcționa cu acest combustibil.

„Nu poate fi amestecat cu motorină, ci doar cu benzină” și, întrucât nu poate fi transportat prin oleoducte, trebuie transportat cu camioane, fapt ce îl face să devină o soluție alternativă puțin rentabilă, a explicat Harvey Blanch, profesor la Universitatea California.

Principala explicație pentru slabul randament energetic al etanonului este foarte simplă: molecula sa conține doar doi atomi de carbon.

În acest punct intervine reacția chimică pusă la punct de Harvey Blanch și colegii săi. Grație unor catalizatori, aceștia acționează direct asupra produșilor de fermentare obținuți cu ajutorul bacteriei Clostridium, pentru a crește numărul de atomi de carbon al alcoolului, folosind atomi de acetonă. Rezultatul: hidrocarburi care conțin între șapte și 15 atomi de carbon pe moleculă, au explicat chimiștii americani, al căror studiu a fost publicat în revista britanică Nature.

„Ceea ce e interesant la această fermentare este faptul că ea poate fi folosită cu zahăr de origini diferite. El poate proveni din amidonul de porumb, din celuloză, din glucoză etc. Poate fi vorba de iarbă, biomasă lemnoasă, plop, sfeclă roșie”, a declarat Harvey Blanch.

„Am produs mai mulți litri, suficient pentru a-i testa în motoare. Probabil că procesul chimic trebuie încă să fie perfecționat, dar credem că el va deveni viabil peste câțiva ani”, a spus colegul său, Dean Toste.

„În prezent, este mai costisitor decât carburanții derivați din petrol, dar, comparat cu alte soluții alternative, este foarte competitiv, chiar și în raport cu bioetanolul, deoarece din aceeași cantitate de zahăr producem un carburant mai eficient”, susține Harvey Blanch.

După ce procedeul va ajunge la maturitatea industrială, prețul său va depinde foarte mult de comparația dintre prețul petrolului și cel al zahărului, la bursă, afirmă savanții americani.