Planul prin care Skoda vrea să ajute VW să redevină cel mai mare constructor din lume

Publicat: 10 01. 2014, 16:34
Actualizat: 04 02. 2019, 20:54

Skoda, divizia din Cehia a Volkswagen (VW), intenționează să lanseze un model nou sau îmbunătățit la fiecare șase luni, până în 2016, pentru a contribui la obiectivul grupului german de a deveni lider mondial în funcție de vânzări, transmite Bloomberg.

Livrările Skoda au urcat în decembrie cu 5,8% față de intervalul similar din 2012, la 70.000 de vehicule, susținute de o creștere de 52% înregistrată în cazul gamei Octavia, se arată într-un comunicat al companiei din Cehia.

Pe ansamblul anului trecut, livrările au scăzut cu 2%, la 920.800 de vehicule, afectate de declinul pieței europene și tranziția la producția de noi modele, în primul semestru.

„Gama atractivă de modele, fluxul pozitiv al comenzilor primite și îmbunătățirea perspectivelor piețelor auto europene ne dau încredere pentru 2014”, a declarat directorul general al Skoda, Winfried Vahland.

Skoda se extinde în China, care a devenit cea mai mare piață a brandului, și în alte economii aflate în dezvoltare, pentru a compensa condițiile dificile din Europa.

Planul de dezvoltare al Skoda face parte din obiectivul VW de a depăși General Motors și Toyota Motor, ca cel mai mare producător auto la nivel mondial în funcție de vânzări, până în 2018.

Noile versiuni ale Octavia, care au început să intre în showroom-uri în noiembrie 2012, au contribuit la creșterea vânzărilor Skoda în Europa cu 3,1%, în 2013, cu un avans de 18% în decembrie. Livrările au urcat cu 2,9% în Germania, cea mai mare piață auto din Europa, și cu 24% în Marea Britanie.

Vânzările în Europa de Est ale Skoda s-au contractat anul trecut cu 8,5%, cu un declin de 12% în Rusia. Livrările în China au coborât cu 3,7%.

Noua Octavia a fost lansată în Rusia în a doua jumătate a lui 2013 și va fi introdusă în China la începutul acestui an, potrivit companiei. Sedanul compact Rapid va intra la vânzare în Rusia în primul semestru.