Renault ar putea relansa o marcă auto celebră în era sovietică

Publicat: 14 10. 2015, 11:26

This browser does not support the video element.

„Am depus la Rospatent, agenția federală însărcinată cu drepturile de proprietate intelectuală, documentele necesare pentru deținerea drepturilor asupra mărcii”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Renault, refuzând să facă alte comentarii.

Uzina de automobile din Moscova, fondată în 1930, a început să asambleze celebrele modele Moskvitch în 1947, la finele anilor 1980 devenind unul dintre cei mai mari producători auto sovietici, cu o producție de 4 milioane de mașini.

Producătorul auto a intrat în declin după destrămarea URSS și a oprit activitatea în 2001, iar în 2006 a fost declarat în faliment.

Analiștii intervievați de presa rusă anticipează că Renault ar putea relansa marca pentru a-și consolida poziția pe segmentul low-cost, pe fondul contracției actuale a pieței auto.

Renault, care în anii 1960 a produs automobile Moskvitch la uzina Vilvorde din Belgia, urma să participe la modernizarea mărcii în anii 1990 și să producă automobile Megane la linia de producție din Moscova, în cadrul unui acord care nu a fost pus în practică.

În final, Renault a implantat propria fabrică pe o parte din terenul uzinei Moskvitch, în anii 2000.De atunci, grupul auto francez s-a impus ca unul dintre producătorii majori de pe piața din Rusia, în septembrie fiind pe locul al treilea.

Alianța Renault-Nissan deține controlul asupra celei mai importante mărci auto din Rusia, Lada.

Planurile de dezvoltare ale grupului în Rusia sunt afectate în prezent de contracția pieței auto, provocată de criza economică și deprecierea rublei. Vânzările de automobile au scăzut în primele nouă luni ale anului cu 33%, pe ansamblul pieței ruse, iar cele ale Renault cu 37%.