Șoferul unei Tesla, primul accident mortal cu o mașină pe pilot automat

Publicat: 01 07. 2016, 11:48
Actualizat: 05 07. 2016, 18:59
Accidentul a avut loc pe o autostradă din Florida, în luna mai, vinovat de producerea acestuia fiind șoferul unui camion, care a făcut o întoarcere și s-a poziționat perpendicular față de modelul Tesla. Nici șoferul – despre care Tesla spune că deține responsabilitatea finală pentru acțiunile mașinii, nici pilotul automat n-au sesizat obstacolul din față, iar frânele nu au fost aplicate.
 
Elon Musk, CEO-ul Tesla, a scris pe Twitter că radarul mașinii n-a fost de ajutor în acest caz, deoarece este construit să elimine obiectele care seamănă cu panouri  de circulație suspendate, pentru a nu acționa frânele fără motiv.

Din cauza înălțimii remorcii și a poziționării perpendiculare, nici mașina, nici pasagerul n-au frânat, iar impactul a fost la nivelul parbrizului. Potrivit Tesla, dacă ar fi lovit spatele remorcii, chiar și la viteză mare, sistemele de siguranță ale modelului Tesla S ar fi prevenit producerea unor răni grave în cazul ocupanților.
 
Tesla spune că pilotul său automat a fost deja folosit pe o distanță de peste 200 de milioane de kilometri, notând că, în SUA, un accident mortal se produce la fiecare 150 de milioane kilometri, iar la nivel mondial, la aproximativ 100 de milioane.
 
Investigația autorităților americane pentru a determina dacă pilotul automat a funcționat corespunzător este o fază preliminară, înaintea unei decizii precum o eventuală rechemare.
 
Citește în continuare pe Promotor.