Un gigant german din industria auto dă afară 800 de oameni de la cea mai veche fabrică deținută în România

Publicat: 27 03. 2017, 20:20

Compania ar urma să disponibilizeze 800 de persoane de la cea mai veche fabrică DRÄXLMAIER din România. În prezent, în Pitești lucrează peste 5.500 de angajați. Angajații afectați ar urma să primească între 10 și 12 salarii compensatorii, în funcție de vechimea în cadrul companiei.

Angajații companiei Lisa DLR se află deja în șomaj tehnic de la finalul lunii februarie 2017, din cauza reducerii comenzilor în cazul proiectelor gestionate de companie. „Situația este rezultatul unui cumul de factori: pe de-o parte, este vorba despre reducerea firească a comenzilor în cazul produselor la care ciclul de viață se apropie de final, iar pe de altă parte unul dintre principalii clienți a decis să-și mute producția în Mexic”, a declarat Bernd Schmitt, Director General Lisa DRÄXLMAIER Autopart.

DRÄXLMAIER va investi peste 150 de milioane de euro până în 2018 într-un proces de extindere. „Lucrările de construcție din Hunedoara și Brașov au fost deja demarate. În Pitești va fi continuată activitatea în Centrul de Dezvoltare Inginerie și IT, producția în cadrul celei mai noi companii, în timp ce prima companie înființată ar putea fi închisă. Investiția în regiune va continua prin susținerea sistemului de învățământ dual, precum și a programului de internship și a celui de predare de cursuri inițiate în cadrul Universității Pitești”, se arată în comunicatul emis.

În Hunedoara, suprafața fabricii actuale se va dubla, lucrările urmând să fie gata în 2017, iar în Brașov urmează ca, în perioada următoare, să înceapă activitatea de producție în a treia hală.

Planurile companiei au fost aprobate de managementul DRÄXLMAIER Group în cadrul ultimei ședințe a Consiliului de Administrație și au fost discutate cu reprezentanții Blocului Național Sindical și cu cei ai sindicatului reprezentativ din cadrul fabricii din Pitești.

„În 2017, DRÄXLMAIER va pune accent în continuare pe dezvoltarea atelierelor-școală destinate elevilor de la școala profesională în regim dual. În acest moment, există deja două astfel de ateliere, în Brașov și Timișoara și sunt în proces de amenajare atelierele din Pitești, Satu Mare și Hunedoara”, anunță compania.

Până acum, compania a investit peste 500 de milioane de euro în România, având 15.000 de angajați.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor internațional de componente auto cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 55.000 de angajați în întreaga lume.

În 2015, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 3,7 miliarde de euro.