Un nou sezon de „Top Gear”, disponibil și în România

Publicat: 19 11. 2014, 18:47

Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May se întorc pe micile ecrane, în România, în exclusivitate pe BBC Knowledge, cu o nouă serie din cea mai populară emisiune auto, difuzată în premieră joi, de la ora 22.05, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Cel de-al 19-lea sezon al emisiunii „Top Gear” prezintă trioul deja consacrat, pregătit să facă față unor noi aventuri motorizate, cascadorii absurde și drumuri incredibile, alături de șoferul lor de curse, The Stig.

Pe parcursul celor cinci părți ale acestui sezon, prezentatorii iau cu asalt Las Vegas și Los Angeles la volanul unui Aston Martin Vanquish, a unui SRT Viper și a unui Lexus LFA, pornind apoi într-o cursă împotriva avioanelor de luptă înainte de a încheia cu o cursă palpitantă până la granița cu Mexic.

De asemenea, cei trei își pun inventivitatea în practică și creează o mașină specială pentru cei bătrâni, testează apoi un automobil Kia Cee’d și se aventurează la volanul unui Shelby Mustang GT500 pentru a câștiga cursa împotriva unui tren, toate acestea pentru a găsi cea mai rapidă modalitate de a ajunge din Marea Britanie în Italia la timp pentru un meci de fotbal.

Totodată, Jeremy Clarkson inventează cea mai mică mașină din lume și o testează pe străzile din Londa, James May experimentează condusul unui Bentley Continental GT Speed pe o porțiune de raliu, în timp ce Richard Hammond atinge viteze incredibile cu Pagani Huayra de 720 cai putere.

Televiziunea BBC Knowledge s-a lansat pentru prima dată în 2013, în Cipru, Ungaria, România și Slovenia. În România, televiziunea BBC Knowledge poate fi recepționată în rețelele Romtelecom, Digi și Orange TV.