Unda de șoc a scandalului de la Volkswagen se extinde în SUA. Ce alte mărci sunt vizate de autorități

Publicat: 02 10. 2015, 15:48

Agenția pentru Protecția Mediului din SUA extinde investigația privind existența softurilor bazate pe „sistemele de apărare” care subestimează nivelul emisiilor în timpul testelor de laborator, care va include minim 28 de modele diesel, potrivit unui document obținut de Financial Times.

Investigațiile au rolul să determine dacă VW a fost singurul producător care a trișat la testele de noxe, sau dacă este o practică extinsă la nivelul industriei.

VW a recunoscut că a folosit un soft pentru reducerea emisiilor la 11 milioane de vehicule la nivel mondial, iar directorul general Martin Winterkorn a demisionat în urma scandalului.

Agenția de Mediu va testa inițial un vehicul uzat din fiecare model, și va extinde investigația dacă vor exista suspiciuni, a declarat un oficial al instituției apropiat situației.

Instituția va testa mașini aparținând unor companii de închirieri sau le va împrumuta de la proprietari selectați din baza de date a vehiculelor înmatriculate.

Pentru a-i convinge pe proprietari să își cedeze temporar mașinile, agenția le va oferi în schimb în folosință alte vehicule, precum și servicii gratuite de spălătorie sau de schimbare a uleiului.

Agenția va include în campanie majoritatea modelelor diesel aflate în circulație în Statele Unite, inclusiv BMW X3, Chrysler Grand Cherokee, GM Chevrolet Colorado, Range Rover TDV6 și Mercedes-Benz E250 BlueTec.

Automobille diesel reprezintă doar o mică parte din totalul vehiculelor aflate în circulație în Statele Unite, dar sunt mult mai numeroase în Europa.

Oficialul agenției a precizat că instituția nu a solicitat colaborarea producătorilor pentru extinderea verificărilor.

Producătorii auto, cu excepția VW, au evitat să comenteze despre testele de poluare și deocamdată nu au apărut dovezi că și alte companii au înșelat sistemul de testare a noxelor.

Într-o scrisoare adresată producătorilor auto săptămâna trecută, Agenția de Mediu a anunțat că va intensifica controalele privind emisiile poluante ale tuturor vehiculelor.

Luna trecută, agenția a anunțat că a identificat 482.000 de vehicule diesel ale VW dotate cu un soft care reduce nivelul emisiilor în timpul testelor de laborator.