Vânzare de COLECȚIE. 62 de mașini UNICAT își așteaptă noii proprietari

Publicat: 23 08. 2013, 17:40
Actualizat: 11 01. 2020, 09:32

Orașul american Detroit, aflat în faliment, ar putea vinde 62 de automobile din colecția Detroit Historical Society. Cândva o metropolă prosperă, centrul industriei auto americane are acum datorii de circa 17 miliarde de dolari.

Printre mașinile care ar putea fi scoase la vânzare se numără și modele cu o valoare istorică uriașă, concepte care nu au intrat niciodată în producția de serie. Printre acestea se numără prototipul din 1963 din care s-a născut Mustang 2, ambele concepte Ford Cougar 2 și Dodge-ul Coupe din 1919 deținut de John Dodge, unul dintre frații care au fondat compania care le-a purtat numele. Această ultimă mașină poartă inițialele aurite JFD. Mai mult, pe listă se află și un Cadillac Osceola donat muzeului de familia lui Henry Leland, cel care a fondat compania Cadillac, potrivit New York Times.

Potrivit analiștilor, mașinile scoase la vânzare sunt estimate la 12 milioane de dolari. 

Cetățenii orașului se opun vânzării mașinilor, iar autoritățile ezită să recunoască că acestea au fost scoase la vânzare. 

În Detroit au cartierul general cei trei mari constructori auto americani: Ford, Chrysler și General Motors.