Veste proastă pentru Bentley. Ce model dorește să lanseze Mercedes-Benz

Publicat: 22 09. 2015, 10:02

Producătorul auto german dorește să dezvolte un rival de temut pentru Bentley Bentayga.

Anunțul a fost făcut de Andreas Zygan, directorul de dezvoltare al diviziei de SUV-uri din cadrul Mercedes-Benz, care a spus că există deja o cerere semnificativă pentru segmentul respectiv, care poate fi exploatată.

Steve Cannon, șeful de vânzări al Mercedes-Benz în SUA, a declarat că un SUV ultra-luxos Mercedes ar fi un produs firesc pentru brandul german.

Mai mult, potrivit lui Cannon, există o cerere uriașă pentru variantele de top ale clasei GL de la Mercedes-Benz.

De asemenea, BMW a promis că va lansa un rival pentru Bentayga, acesta numindu-se, cel mai probabil X7.

Bentley Bentayga a fost lansat în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Modelul britanic dispune de un motor W12 TSI de 6.0 litri, care produce 608 cai putere și un cuplu de 900 Nm.

Bentayga accelerează de la 0 la 100 km la oră în 4 secunde.

Bentley Bentayga marchează un record în industria auto, punând la dispoziție cea mai scumpă dotare opțională întâlnită pe un autoturism – un ceas „premium” de 200.000 de euro, scrie inautonews.com