VIDEO – Ce a pățit șoferul unui Ferrari după ce a călcat pe picior un polițist american

Publicat: 07 08. 2012, 12:01
Actualizat: 01 02. 2019, 03:44

Șoferul unui Ferrari care a parcat într-un loc neregulamentar în New York probabil s-a gândit că riscă o amendă, însă sigur nu a luat în calcul că va ajunge întins pe jos încătușat, apoi dus la secție.

Bărbatul, prietenul vedetei de televiziune Stephanie Pratt, s-a întors la mașină în timp ce un polițist îi scria amenda. Deși l-a văzut pe omul legii, s-a urcat și a dat să plece. Polițistul a încercat să-l împiedice, poziționându-se în drumul autovehiculului, însă șoferul a continuat să accelereze și l-a călcat pe picior.

Agentul a reacționat imediat, lovindu-i geamul cu pumnul, apoi, cu ajutorul altui agent, l-a scos cu forța pe șofer din mașină și l-a întins pe stradă. Ulterior, l-a urcat pe șofer într-o mașină de poliție.

În urma întâmplării, șoferul s-a ales cu mai multe acuzații.