Volkswagen, afectat de „efectul domino”. A doua țară care analizează corectitudinea testelor de poluare pentru trei modele VW

Publicat: 22 09. 2015, 13:12

Acțiunile Volkswagen s-au prăbușit luni cu 19%, după ce Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a anunțat vineri că cel mai mare producător auto din Europa s-a folosit de un software care a modificat în scădere emisiile poluante ale vehiculelor diesel, grupul riscând amenzi de până la 18 miliarde de dolari.

Potrivit informațiilor din presă, Departamentul american de Justiție al Statelor Unite a început o investigație penală în legătură cu aceste acuzații, care se referă la automobile diesel sub brand VW și Audi, respectiv VW Jetta, Beetle, Golf și Passat și Audi A3.

Investigația din Coreea de Sud implică 4.000-5.000 de automobile Jetta, Golf și Audi A3, fabricate în perioada 2014-2015, a declarat Park Pan-kyu, director adjunct în Ministerul Mediului din această țară.

Ministerul ar putea impune rechemarea de pe piață a vehiculelor VW respective, dacă investigația va identifica probleme.

Reprezentanții Volkswagen Korea au refuzat să comenteze.

Grupurile germane Daimler și BMW au anunțat că acuzațiile la adresa VW nu li se aplică.

Comisia Europeană este în contact cu conducerea VW și autoritățile de reglementare din SUA, dar a precizat că este prea devreme să constate dacă vehiculele VW de pe piața europeană sunt afectate.

Nu este clar care va fi costul scandalului pentru VW, care riscă în SUA și un proces colectiv din partea cumpărătorilor, dar vânzările vehiculelor implicate au fost deja suspendate în Statele Unite și Canada.

Guvernul de la Berlin a cerut luni constructorilor de automobile informații tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare, în contextul scandalului în care este implicat grupul auto Volkswagen în Statele Unite.

Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, și-a exprimat îngrijorarea că scandalul ar putea dăuna „reputației excelente a industriei germane”, iar Coreea de Sud, unde două treimi din totalul importurilor auto au fost diesel în primul semestru, ar putea fi un prim semnal al reacției clienților.

Vânzările de automobile germane în Coreea de Sud au crescut puternic din 2011, când au fost eliminate tarifele de import printr-un acord de liber schimb.

Importurile de vehicule germane ale Coreei de Sud au urcat cu 18,2%, la 4,5 miliarde de dolari, în primele opt luni ale acestui an, după un avans de 42,5% pe ansamblul anului 2014.

Volkswagen și Audi au reprezentat 28,2% din totalul automobilelor străine comercializate pe piața sud-coreeană în primele opt luni, potrivit datelorAsociației Importatorilor și Distribuitorilor de Automobile Coreeni.