VW a anunțat când lansează Golf 8

Publicat: 25 08. 2014, 16:04
Actualizat: 04 02. 2019, 12:05

Noul model al mașinii din segmentul compact va arăta diferit față de cel lansat în 2012, automobilul fiind mai lat și mai jos. De asemenea, Volkswagen va introduce noi opțiuni de siguranță pentru Golf 8, incluzând sistemele de parcare și frânare automate.

Pe de altă parte, Golf 8 va păstra echipamentele existente pe modelul actual, printre acestea numărându-se ecranul transparent „head up”, care permite șoferului să vadă datele afișate fără să își întoarcă privirea de la parbriz, precum și Mirror-Link, care face posibilă utilizarea de către șofer a aplicațiilor de pe smartphone prin atingerea ecranului tactil al mașinii.

La fel ca și Golf 7, modelul care va fi lansat în 2017 se va baza pe platforma MQB a grupului Volkswagen, arhitectură pe care sunt construite și automobilele Seat Leon, Skoda Octavia și Audi A3.

Volkswagen Golf este cea mai bine vândută mașină din Europa, cu 312.177 de unități comercializate în primele șapte luni ale acestui an, potrivit datelor JATO Dynamics.