Gilda Popa

Gilda Popa este licențiată în Drept și a urmat un master de psihologie organizațională la Facultatea de Psihologie – Universitatea București. A intrat în presă accidental, după ce a câștigat un concurs la un post local de televiziune din Constanța, la care s-a prezentat din curiozitate. Avea 18 ani și abia terminase liceul. It was a match.

A fost repartizată imediat la departamentul Sport, după ce i s-a spus că are o voce puternică, de prezentator sportiv. A protestat, însă fără succes. Nu știa nimic despre sport. Citea Eliade, Cioran, nițel din Platon și, în general, câte ceva din „maneliștii” filosofiei la modă printre liceeni la acea vreme. În scurt timp, a aflat de la colegii jurnaliști din sport că era urmărită cu interes pentru comentariile „filosofice” la meciurile de fotbal. A fost primul său succes interdisciplinar în activitatea de jurnalist.

„Rețeta”, învățată cu prețul unor momente de groază în fața unor probleme insurmontabile la orele de fizică. Pe care profesorul le savura tacticos, nu fără satisfacție, după care ne îndruma amabil: „Când nu știm ce să facem, ce facem? Facem ce știm!”. Rețeta e imbatabilă în jurnalism. Investigația începem când știm că nu știm și facem ce știm până aflăm ce nu știm.

A scris la Cotidianul (din perioada Realitatea-Cațavencu), ZIUA (investigație, reportaj), Money Channel și Money Express (divizia business a ex Realitatea-Cațavencu) – interviu, reportaj TV, CorectNews (anchetă, investigație), TVR (multimedia), Ziua News (anchetă, investigație), Puterea, Lumea Justiției și Gândul (interviu, reportaj, anchetă). În prezent lucrează și la o rubrică axată pe tehnologie blockchain, piața cripto, NFT.

Miliardarul Tesla și-a aprins un JOINT URIAȘ la o emisiune în DIRECT. Vezi ce a răspuns Elon Musk când a fost întrebat dacă PERMITE angajaților să fumeze MARIJUANA în timpul programului
07 sept. 2018, 17:20

Miliardarul Tesla și-a aprins un JOINT URIAȘ la o emisiune în DIRECT. Vezi ce a răspuns Elon Musk când a fost întrebat dacă PERMITE angajaților să fumeze MARIJUANA în timpul programului

V-ați luat BANII pe taxa auto? Pregătiți-vă SĂ-I DAȚI ÎNAPOI! Când va intra în vigoare NOUA TAXĂ AUTO și cum se va calcula
07 sept. 2018, 00:47

V-ați luat BANII pe taxa auto? Pregătiți-vă SĂ-I DAȚI ÎNAPOI! Când va intra în vigoare NOUA TAXĂ AUTO și cum se va calcula

Jennifer Aniston, ALĂTURI de Brad Pitt într-un moment DIFICIL pentru fiica sa cu Angelina Jolie. Shiloh ar urma un tratament de SCHIMBARE DE SEX la doar 12 ani și e TRAUMATIZATĂ de divorțul părinților
06 sept. 2018, 17:59

Scenariu de Kusturica la Vaslui: Consilierii locali PSD au LEGALIZAT petrecerile în CURTEA ȘCOLII înainte de NUNTA primarului PSD. IMAGINI cu nuntașii în cortul unde au petrecut TOATĂ NOAPTEA
05 sept. 2018, 21:09

Scenariu de Kusturica la Vaslui: Consilierii locali PSD au LEGALIZAT petrecerile în CURTEA ȘCOLII înainte de NUNTA primarului PSD. IMAGINI cu nuntașii în cortul unde au petrecut TOATĂ NOAPTEA

Gérard Depardieu, anchetat la PARIS în urma unor acuzații de AGRESIUNE SEXUALĂ și VIOL. Presupusa victimă are 22 de ani și e o apropiată a starului francez
30 aug. 2018, 21:20

Gérard Depardieu, anchetat la PARIS în urma unor acuzații de AGRESIUNE SEXUALĂ și VIOL. Presupusa victimă are 22 de ani și e o apropiată a starului francez

Recoltările de sânge, SISTATE în mai multe județe din cauza riscului de TRANSMITERE a virusului West Nile. Numărul CAZURILOR s-a DUBLAT într-o săptămână. MS: NU este o epidemie. OMS: Europa, în pragul unei epidemii
30 aug. 2018, 19:19

Telegram ar putea DEZVĂLUI informații despre utilizatori la cererea autorităților. În ce CONDIȚII ar accepta să DIVULGE datele criptate. Ce MESAJ are dezvoltatorul aplicației pentru ruși
29 aug. 2018, 22:16

Telegram ar putea DEZVĂLUI informații despre utilizatori la cererea autorităților. În ce CONDIȚII ar accepta să DIVULGE datele criptate. Ce MESAJ are dezvoltatorul aplicației pentru ruși

Firea, din nou ÎN RĂZBOI cu MAFIA TAXIMETRELOR. Ce s-a întâmplat ultima oară când primarul general a încercat SĂ REGLEMENTEZE taximetria în Capitală
29 aug. 2018, 21:55

Firea, din nou ÎN RĂZBOI cu MAFIA TAXIMETRELOR. Ce s-a întâmplat ultima oară când primarul general a încercat SĂ REGLEMENTEZE taximetria în Capitală

LA PLĂCINTE, înainte! Centenarul Marii Uniri, celebrat de gurmanzi în Parcul Național. Vezi ce rețete tradiționale vor pregăti bucătarii
29 aug. 2018, 21:29

LA PLĂCINTE, înainte! Centenarul Marii Uniri, celebrat de gurmanzi în Parcul Național. Vezi ce rețete tradiționale vor pregăti bucătarii

Giuliani admite că A FOST PLĂTIT pentru scrisoarea trimisă autorităților române. Ce a mai declarat avocatul lui Donald Trump pentru publicația Politico.eu
29 aug. 2018, 18:04

Giuliani admite că A FOST PLĂTIT pentru scrisoarea trimisă autorităților române. Ce a mai declarat avocatul lui Donald Trump pentru publicația Politico.eu

ANUNȚUL lui Trump a PUS PE JAR lupii de pe Wall Street. BBC: Războiul comercial global ar putea fi EVITAT
28 aug. 2018, 19:34

ANUNȚUL lui Trump a PUS PE JAR lupii de pe Wall Street. BBC: Războiul comercial global ar putea fi EVITAT

Toader: DESECRETIZAREA unui protocol din 2009 în 2018 e o profundă SFIDARE la adresa statului de drept. Evaluarea lui Lazăr NU reprezintă dovada unei PRESIUNI
28 aug. 2018, 18:57

Toader: DESECRETIZAREA unui protocol din 2009 în 2018 e o profundă SFIDARE la adresa statului de drept. Evaluarea lui Lazăr NU reprezintă dovada unei PRESIUNI

TENSIUNI DIPLOMATICE între București și Chișinău. MAE cere EXPLICAȚII ambasadorului Republicii Moldova la București în chestiunea BLOCĂRII Marșului Unirii la Vama Albița
28 aug. 2018, 18:17

TENSIUNI DIPLOMATICE între București și Chișinău. MAE cere EXPLICAȚII ambasadorului Republicii Moldova la București în chestiunea BLOCĂRII Marșului Unirii la Vama Albița

Primar PSD, ÎNCĂIERARE cu doi membri USR: Suntem gata SĂ LUĂM BĂTAIE ca să strângem semnăturile pentru #FărăPenali
28 aug. 2018, 17:15

Primar PSD, ÎNCĂIERARE cu doi membri USR: Suntem gata SĂ LUĂM BĂTAIE ca să strângem semnăturile pentru #FărăPenali

Papa Francisc a CONDAMNAT tăcerea Bisericii după ce s-a întâlnit la Dublin cu opt SUPRAVIEȚUITORI ai abuzurilor SEXUALE comise de clerici
26 aug. 2018, 20:24

Papa Francisc a CONDAMNAT tăcerea Bisericii după ce s-a întâlnit la Dublin cu opt SUPRAVIEȚUITORI ai abuzurilor SEXUALE comise de clerici

Consumul ZILNIC de cafea reduce RISCUL apariției diabetului de tip 2
26 aug. 2018, 19:02

Consumul ZILNIC de cafea reduce RISCUL apariției diabetului de tip 2

RISC de infecții NOSOCOMIALE în sala de ginecologie a Spitalului Universitar. Ce BACTERIE a fost descoperită în urma unui control
26 aug. 2018, 18:25

RISC de infecții NOSOCOMIALE în sala de ginecologie a Spitalului Universitar. Ce BACTERIE a fost descoperită în urma unui control

Medicii AVERTIZEAZĂ. Daunele provocate de arsurile solare pot fi IREVERSIBILE
26 aug. 2018, 12:20

Medicii AVERTIZEAZĂ. Daunele provocate de arsurile solare pot fi IREVERSIBILE

GOOGLE, acuzat că își SPIONEAZĂ utilizatorii care navighează INCOGNITO. Gigantul american ar putea colecta istoricul celor care folosesc modul privat de navigare, relevă un STUDIU
23 aug. 2018, 20:59

GOOGLE, acuzat că își SPIONEAZĂ utilizatorii care navighează INCOGNITO. Gigantul american ar putea colecta istoricul celor care folosesc modul privat de navigare, relevă un STUDIU

BILANȚ IREAL al VIOLENȚELOR din 10 august: 65 de protestatari agresați pe cap de jandarm abuziv. Autoritățile ar trebui să EXPLICE cum e POSIBIL
23 aug. 2018, 16:52

BILANȚ IREAL al VIOLENȚELOR din 10 august: 65 de protestatari agresați pe cap de jandarm abuziv. Autoritățile ar trebui să EXPLICE cum e POSIBIL

Microsoft: Site-ul Senatului SUA, atacat de hackeri angajați de Rusia. Autoritățile de la Kremlin au respins acuzațiile
21 aug. 2018, 19:04

Microsoft: Site-ul Senatului SUA, atacat de hackeri angajați de Rusia. Autoritățile de la Kremlin au respins acuzațiile

OMS: Europa, în pragul unei EPIDEMII de BOLI TROPICALE, pe fondul INVAZIEI de țânțari. Numărul cazurilor s-a DUBLAT. România, pe locul PATRU în topul european al infecțiilor cu West Nile.
21 aug. 2018, 16:52

OMS: Europa, în pragul unei EPIDEMII de BOLI TROPICALE, pe fondul INVAZIEI de țânțari. Numărul cazurilor s-a DUBLAT. România, pe locul PATRU în topul european al infecțiilor cu West Nile.

Facebook și Twitter, SOMATE de Comisia Europeană să înăsprească CENZURA. Vezi ce POSTĂRI ar putea fi ȘTERSE în mod AUTOMAT în maxim 24 de ore
20 aug. 2018, 17:51

Facebook și Twitter, SOMATE de Comisia Europeană să înăsprească CENZURA. Vezi ce POSTĂRI ar putea fi ȘTERSE în mod AUTOMAT în maxim 24 de ore

Winona Ryder spune că s-ar fi căsătorit cu Keanu Reeves în România
20 aug. 2018, 15:33

Winona Ryder spune că s-ar fi căsătorit cu Keanu Reeves în România

APPLE pregătește o intrare SPECTACULOASĂ pe piața auto. Gigantul american lucrează ÎN SECRET la un model REVOLUȚIONAR de automobil inteligent. Ce a pățit un angajat ACUZAT că a divulgat informații despre megaproiectul Apple.
18 aug. 2018, 13:00

VERIFICĂRI la un spital din Târgu-Jiu, după ce angajații ar fi REFUZAT să acorde asistență unui bătrân căruia i s-a făcut rău
17 aug. 2018, 17:00

VERIFICĂRI la un spital din Târgu-Jiu, după ce angajații ar fi REFUZAT să acorde asistență unui bătrân căruia i s-a făcut rău

BOICOT TOTAL. Turcii au TĂBĂRÂT ciocanele pe iPhone-uri și trag apa la toaletă cu Coca Cola
17 aug. 2018, 16:45

BOICOT TOTAL. Turcii au TĂBĂRÂT ciocanele pe iPhone-uri și trag apa la toaletă cu Coca Cola

RĂZBOI TOTAL între un ȘAMAN canadian stabilit lângă SARMIZEGETUSA și un grup de DACI. De ce L-AU CIOMĂGIT cei șase CIOBANI pe vraciul din Munții Orăștiei
16 aug. 2018, 15:36

RĂZBOI TOTAL între un ȘAMAN canadian stabilit lângă SARMIZEGETUSA și un grup de DACI. De ce L-AU CIOMĂGIT cei șase CIOBANI pe vraciul din Munții Orăștiei

Familia fostului campion de Formula 1, Michael Schumacher, DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ. Ce IMPACT are hotărârea asupra SĂNĂTĂȚII fostului pilot.
16 aug. 2018, 05:09

Familia fostului campion de Formula 1, Michael Schumacher, DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ. Ce IMPACT are hotărârea asupra SĂNĂTĂȚII fostului pilot.

RĂZBOIUL DIVELOR. Mihaela Rădulescu își anunță pe Facebook RETRAGEREA din showul
14 aug. 2018, 17:25

RĂZBOIUL DIVELOR. Mihaela Rădulescu își anunță pe Facebook RETRAGEREA din showul „Românii au talent”. Andreea Marin își face încălzirea în culise.

EUROSTAT: România a avut cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană
14 aug. 2018, 14:52

Scandalul DIESELGATE crește EXPORTURILE de noxe către EST. Germania VINDE în ritm RECORD mașinile cu motoare diesel scoase din fabricație. Află UNDE ajunge OTRAVA de pe țevile de eșapament.

Emoții URIAȘE la NASA. Cel mai rapid VEHICUL SPAȚIAL din istorie, lansat către Soare. Omenirea, la un pas de a DESCIFRA secretele energiei solare.
13 aug. 2018, 18:15