Țiriac Collection își extinde programul de vizitare: patru zile pe săptămână, de joi până duminică, dedicate pasiunii pentru automobile istorice

Publicat: 13 01. 2026, 16:48
Actualizat: 13 01. 2026, 16:48

Țiriac Collection, cea mai mare galerie auto din Europa, deschisă publicului larg, își întâmpină oaspeții într-o formulă extinsă de vizitare. Galeria este deschisă patru zile pe săptămână – joi, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 19:00, oferind mai mult timp și mai multă flexibilitate pentru explorarea unui univers auto cu adevărat excepțional.

Extinderea programului vine ca un răspuns firesc la interesul crescut al publicului și la dorința de a transforma vizita într-o experiență amplă și completă. Noua formulă permite descoperirea colecției într-un ritm relaxat, fie că este vorba despre pasionați de automobile, familii cu copii, turiști sau vizitatori aflați la prima întâlnire cu istoria auto.

Galeria Țiriac Collection reunește peste 300 de automobile, acoperind mai bine de un secol de evoluție tehnologică și estetică, din secolul al XIX-lea până în prezent.
Parcursul expozițional începe cu un veritabil martor al începuturilor automobilului, exemplarul Hurtu Quadricycle din 1899, cu doar 3,5 cai putere, și continuă până la modele contemporane de ultimă generație, care definesc prezentul și viitorul industriei auto. Colecția spune, pas cu pas, istoria tehnologiei și a designului auto, de la primele forme și soluții inginerești ale începuturilor, până la rafinamentul, performanța și inovația mașinilor moderne.
Pe lângă raritatea și valoarea istorică a automobilelor, Țiriac Collection include mașini premiate la concursuri de eleganță, vehicule cu palmares sportiv remarcabil, dar și automobile care au aparținut unor personalități celebre din lumea sportului, culturii sau vieții publice, precum Sir Elton John, Ducesa de Kent, Aga Khan al III-lea, Boris Becker sau Sammy Davis Jr.

Totodată, vizitatorii pot descoperi modele devenite iconice prin aparițiile lor în producții cinematografice, automobile care au făcut istorie și continuă să impresioneze până în prezent.

De asemenea, Țiriac Collection este singura galerie auto din lume care deține toate cele șapte generații Rolls-Royce Phantom, de la seria I la seria VII, fiecare exemplar reflectând standardele absolute de lux, eleganță și excelență ale mărcii britanice.

Odată cu extinderea galeriei, colecția a fost completată de Porsche Tribute to Transfăgărășan, ediția exclusivistă creată pentru a marca 50 de ani de la inaugurarea unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Exemplarul „hero car” al seriei – 911 Carrera 4 GTS, poartă cu mândrie numele unui simbol național al curajului și ingineriei.

Totodată, în această nouă etapă galeria a fost îmbogățită de Bentley Mulliner Athenaeum Collection, prezentată prin trei dintre cele patru exemplare unicat dedicate simbolului cultural al Ateneului Român, piese rare care adaugă ansamblului expozițional eleganță, profunzime și o puternică dimensiune artistică.

Prin extinderea programului de vizitare, Galeria Țiriac Collection își consolidează rolul de spațiu educational și cultural viu, dedicat atât expunerii, cât și experienței captivante de vizitare – o invitație la explorare și dialog între generații.

Publicul este invitat să descopere noua experiență de vizitare a galeriei auto Țiriac Collection, situată în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 289. Programul de vizitare este joi – duminică, între orele 10:00 și 19:00.