Prima pagină » Coronavirus » COVID-19. O româncă este blocată într-o țară închisă, în care nu e niciun caz de infecție confirmat. Care e povestea ei

COVID-19. O româncă este blocată într-o țară închisă, în care nu e niciun caz de infecție confirmat. Care e povestea ei

Madalina Prundea
COVID-19. O româncă este blocată într-o țară închisă, în care nu e niciun caz de infecție confirmat. Care e povestea ei
Andreea Câmpeanu, într-o zi de lucru în Sudanul de Sud / Sursa foto: Eva Lopa

Sudanul de Sud este unul dintre puținele state din lume în care nu a fost confirmat nici măcar un caz de infecție cu noul coronavirus COVID-19. Pentru a preveni intrarea virusului în țară, autoritățile au închis frontierele de acum două zile, iar în spatele lor a rămas, alături de alți câțiva români, și Andreea Câmpeanu, fotograf și videograf freelance cu materiale apărute în importante publicații internaționale, care a lucrat pentru ONG-uri, agenții internaționale și ONU.

„Nu pot să mă întoc, pentru că nu sunt zboruri. Decizia s-a anunțat în aceeași zi în care au oprit zborurile, deci nu mai era timp să alerg la aeroport”, povestește Andreea Câmpeanu. Tânăra, originară din Cluj, a petrecut peste patru ani în Sudanul de Sud, cu o viză pe care o reînnoiște la fiecare trei luni, și în anii anteriori a mai lucrat și în alte țări din regiune, acoperind importante conflicte și evenimente geopolitice.

Chiar acum două zile, în 24 martie, Ministerul Afacerilor Externe recomanda cu fermitate evitarea deplasărilor în Sudanul de Sud. „Ca urmare a situaţiei conflictuale, inter-tribale, cu motivaţia politică a luptei pentru putere dintre preşedintele în exerciţiu şi fostul său prim-adjunct, demis în 2013, au avut loc ciocniri armate care au afectat grav situaţia de securitate din ţară. În pofida acordului de încetare a focului şi a instalării Guvernului de tranziţie de uniune naţională, situaţia de securitate nu s-a îmbunătăţit”, anunța MAE.

Pe lângă tensiunile existente în zonă, în aceeași zi, 24 martie, autoritățile din cadrul Comandamentului la Nivel Înalt pentru gestionarea pandemiei COVID-19 au decis închiderea imediată a zborurilor externe de călători pe sau de pe toate aeroporturile internaționale, inclusiv din capitala Juba. S-au închis pe loc și toate punctele de trecere a frontierei pentru microbuze, autobuze și vehicule personale. Președinția a indicat angajatorilor, atât privați și publici, să ia măsuri pentru a permite angajaților care nu sunt în posturi-cheie să stea acasă în concediu plătit. Programul de lucru în instituțiile publice a fost redus la jumătate. Toate evenimentele sportive, religioase, socio-culturale – nunți, funeralii – au fost suspendate. S-au închis toate barurile, ceainăriile și cluburile de noapte. De a doua zi, de miercuri, 25 martie, s-au impus restricții de circulație, în toată țara, între orele 20:00 – 6:00. Toate măsurile sunt în vigoare pentru o perioadă de 30 de zile, care poate fi modificată în funcție de evoluția pandemiei, conform deciziei autorităților din Sudanul de Sud.

„La radio sunt cântece despre coronavirus”

Andreea este acum în Juba, înpreună cu alți doi jurmaliști freelanceri străini, într-o țară fără niciun bolnav confirmat cu noul coronavirus, și nu are nicio șansă să se întoarcă în țară în perioada următoare. În mod normal, locuiește în chirie, dar în ultimele zile lucrează dintr-un hotel, pe malul Nilului, pentru că are foarte multe comenzi de onorat.

„Pe străzi totul e normal. Câțiva oameni poartă măști pe stradă și am văzut și în unele magazine. De ieri s-a impus curfew (restricții de circulație – n.r.) de la 8pm la 6am și au apărut pe net imagini cu soldați care băteau un motociclist, după curfew”, povestește Andreea.

„Școlile s-au închis acum câteva zile, s-au interzis evenimentele sportive și religioase, dar nu se respectă neapărat. Aici oamenii se salută dând mana, și femeile, nu doar bărbații, ca la noi, dar am vazut tot mai multe persoane abținându-se. Nu e neapărat toată lumea, dar sunt mulți care sunt atenți la asta. S-au vândut și aici măștile, dezinfectanții pentru mâine, dar în rest în magazine se găsesc de toate”, explică tânăra freelancer.

„La radio sunt cântece despre coronavirus și cum să te protejezi și emisiuni dedicate. La intrări în unele hoteluri, magazine, curți de ONG-uri sau rezidențiale portarii țăi cer să te speli pe mâini și îți iau temperatura”, povește Andreea.

Totuși, astea nu sunt măsuri neapărat noi, doar că acum sunt la alt nivel. „Temperatura se ia la aterizare în aeroport de anii trecuți, când a început epidemia de Ebola în Africa de Vest. Și dispozitive de spălat pe mâini sunt tot mai multe din acea perioadă și apoi mai multe de vreo doi ani, când a fost epidemia de Ebola în DRC (Republica Democrată Congo), care are graniță cu Sudanul de Sud, dar nu a ajuns aici”, explică tânăra.

„Chiar dacă nu pot să mă întorc, pentru c[ nu sunt zboruri, sunt ok. Aș vrea să fiu acasă, alături de familie, chiar dacă aș intra în carantină primele 14 zile. Dar sunt ok și aici”, încheie Andreea.

Noul coronavirus a intrat, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în 198 de state și teritorii din toată lumea. În Africa, potrivit raportărilor internaționale valabile joi, la ora 9:00, erau confirmate cazuri de infecții cu COVID-19 în 33 din cele 54 de țări și teritorii.

Sursa foto: Eva Lopa

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Reacția lui George Simion după ancheta despre șeful SPP, Lucian Pahonțu
Cancan.ro
Familia și prietenii și-au luat adio de la Victoria. Fiica EX-deputatului Cazimir Ionescu a fost condusă pe ultimul drum
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
Relațiile diplomatice cu Ungaria scârțâie: Péter Magyar s-a văzut cu toți omologii vecini importanți, mai puțin cu Bolojan. Problema diplomației românești, analizată de un expert
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
Ce pensie are Viorel Lis. Oana: „Într-un weekend am cheltuit 4500 de lei”
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Vedeta OnlyFans, lovită și urmărită de amantul-pompier! Cum a aflat soțul ei despre aventură
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă