Scandal după mitingul USR care a confiscat ideea de „revoluție”. Un deputat USR îl numește „vidanjor” pe Radu Marinescu. Cum a reacționat fostul ministru al Justiției

Publicat: 27 09. 2026, 22:23

Un nou scandal politic a izbucnit între reprezentanții Uniunii Salvați România (USR) și cei ai Partidului Social Democrat (PSD), având ca punct de plecare evenimentul organizat la Timișoara de Dominic Fritz, prin care acesta a confiscat ideea de „revoluție” înaintea încetării mandatului său de primar. După ce fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, a criticat folosirea simbolurilor Revoluției din 1989 în scopuri politice, deputatul USR Alexandru Dimitriu a lansat un atac dur la adresa acestuia, pe care l-a numit „vidanjor” și „bișonul de pază al Olguței Vasilescu”.

„Vidanjorul Marinescu aruncă azi cu rahat în Dominic Fritz. Dă lecții de moralitate bișonul de pază al Olguței Vasilescu și finul lui Doru Măgaru. Că plagiator dovedit e-un alint pentru pesediști. Aș fi avut treburi mai importante decât să-i răspund acestui individ care a fost în cazul Legii Fritz o sculă trebuincioasă de tipul șperaclelor Iordache sau Nicolicea pe vremuri, pentru Dragnea, când măcelăreau legile justiției”, a scris deputatul Alexandru Dimitriu pe Facebook.

Acesta a adăugat că „mizeria are totuși limitele ei, chiar și în politică”, acuzându-l pe Marinescu că a siluit Constituția cu ajutorul Curții Constituționale.

Răspunsul fostului ministru al Justiției: „Înjurătura este neputința argumentației”

În fața acestor acuzații, fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, a oferit o replică tăioasă, subliniind că atacurile suburbane îl dezonorează pe reprezentantul USR.

„Înjurătura este neputința argumentației. Zoaiele verbale ale domnului deputat Dimitriu, azvârlite asupra mea pentru că am îndrăznit să comentez show-ul userist de la Timișoara, nu mă ating. Doar îl dezonorează, asta dacă mai are ceva onorabil în conduita sa consacrată de saltimbanc politic, jonglând lozinci, inepții și insulte pe rețelele de socializare”, a transmis Radu Marinescu.

De la ce a pornit conflictul: Criticile la adresa lui Dominic Fritz

Disputa a fost declanșată de comentariile pe care fostul ministru al Justiției le-a făcut duminică referitor la evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, prin care Dominic Fritz și-a marcat ieșirea din funcția de primar al municipiului. Marinescu a considerat că asocierea pierderii mandatului pentru probleme de integritate cu jertfa de la Revoluție este o ofensă.

„Întâmplător am văzut că domnul Fritz organizează la Timișoara festivalul despărțirii de primărie, un exercițiu cu public cu iz maoist, de convertire într-un fel de triumf a pierderii ignobile a funcției pentru abateri de integritate. (…) Însă că domnul Fritz pune acest miting de adio personal sub semnul simbolic al Revoluției timișorene e o problemă a tuturor. Pentru că e o ofensă. Nu au murit eroii ca să dea alibiuri sau detergent înălbitor conflictului intereselor domnului Fritz cu funcția publică”, a postat Radu Marinescu. El a adăugat că „o despărțire sobră, în sac și cenușă biblice, era mai adecvată”.

Eveniment cu „teme revoluționare” transformat în mobilizare politică

De cealaltă parte, președintele USR, Dominic Fritz, a transformat evenimentul de duminică într-un mesaj major de mobilizare politică. Edilul a acuzat o „mașinărie de intimidare” a sistemului și a subliniat că partidul său va lupta împotriva actualei clase politice.

„Refuz ideea că România este condamnată să aleagă la nesfârșit între două rele, între un sistem vechi reprezentat de PSD și aliații săi din instituțiile publice și justiție (…) sau, pe de altă parte, extremismul AUR, care pretinde că răspunsul la toate frustrările noastre este să întoarcem România la vremuri de glorie care n-au existat niciodată”, a transmis Dominic Fritz la Timișoara.

Liderul USR a concluzionat că obiectivul politic al formațiunii sale este formarea unui guvern „fără PSD și fără AUR”, asigurând electoratul că nu va ceda în fața presiunilor.