Cântăreaţa columbiană Shakira va fi judecată în Spania pentru fraudă fiscală. Ce sumă datorează vedeta

Publicat: 27 09. 2022, 17:27

Cântăreaţa columbiană Shakira va fi judecată pentru fraudă fiscală, fiind acuzată că nu a plătit 14,5 milioane de euro taxe, pentru venituri obținute între 2012 şi 2014.

Data acestui proces, care se va ţine la Tribunalul provincial din Barcelona, nu a fost stabilită deocamdată.

Shakira, în vârstă de 45 de ani, a susținut mereu că este nevinovată și a anunţat la sfârşitul lunii iulie că refuză să semneze un acord cu Parchetul spaniol şi că preferă organizarea unui proces decât să își recunoască vinovăția.

Parchetul spaniol a anunţat câteva zile mai târziu că va solicita o pedeapsă de peste opt ani de închisoare şi o amendă de aproape 24 de milioane de euro pentru cântăreață.

Potrivit actului acuzării, Shakira locuia în Spania din 2011, anul în care relaţia ei cu Gerard Piqué, fotbalist al clubului FC Barcelona, a fost făcută publică, însă şi-a păstrat rezidenţa fiscală în Insulele Bahamas, considerate un paradis fiscal, până în 2015.

Avocaţii cântăreţei Shakira au declarat că, până în 2014, veniturile artistei proveneau în principal din turneele sale internaţionale şi din participarea ei la emisiunea de televiziune „The Voice” din Statele Unite, iar vedeta pop nu locuia mai mult de şase luni pe an în Spania – condiţia cerută pentru stabilirea rezidenţei fiscale în această ţară.

În plus, Shakira a anunţat că a plătit deja 17,2 milioane de euro fiscului spaniol şi că din punctul ei de vedere nu mai are nicio datorie.

Shakira consideră că este acuzată fără motiv

„Acuzaţiile sunt false”, a declarat Shakira într-un interviu recent, dând asigurări că în acea perioadă se afla în turneu în majoritatea anului şi, deci, nu ar fi putut avea rezidenţa fiscală în Spania.

„Autorităţile fiscale au văzut că eu formam un cuplu cu un cetăţean spaniol şi au început să saliveze. Este clar că voiau acei bani fără să se preocupe de modul în care urmau să îi obţină”, a adăugat vedeta pop.

„Nu datorez nimic fiscului şi sunt sigură că am suficiente dovezi pentru a-mi susţine dosarul şi să fac în aşa fel încât justiţia să se pronunţe în favoarea mea”, a mai spus cântăreaţa columbiană, care consideră că decizia ei de a alege procesul în defavoarea unei înţelegeri cu Procuratura spaniolă reprezintă o chestiune de principiu.

Foto: Shutterstock

CITEȘTE ȘI: Shakira va fi trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul este uriaș

Shakira, acuzată de evaziune fiscală. Artista ar fi evitat să plătească peste 14 milioane de euro

Shakira a scăpat de acuzația de plagiat în cazul unei piese celebre