Cristian Mandeal și Orchestra Națională Radio aduc arii de Dvořák și Schumann, vineri, în Capitală

Publicat: 08 06. 2015, 16:21

În prima parte a serii de la Sala Radio, publicul va putea asculta „Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră”, semnat de compozitorul ceh Antonín Dvořák și considerat a fi una dintre cele mai valoroase lucrări ale repertoriului simfonic dedicate violoncelului. Cu acest prilej, spectatorii îl vor putea asculta pe tânărul violoncelist Ștefan Cazacu, care, în 2010, a câștigat marele premiu „Eurovision-Young Musicians”- România, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ștefan Cazacu și-a început formarea muzicală alături de tatăl său, violoncelistul Marin Cazacu, în prezent fiind student în anul al III-lea la Universitatea de Muzică din Viena. Talentul său a fost răsplătit prin numeroase premii I obținute în diverse competiții naționale, cărora li se adaugă premiul I la Concursul Internațional de la Liezen – Austria (2008), premiul al II-lea la Concursul Antonio Januigro – Croația (2008), marele premiu al Concursului Eurovision Young Musicians (2010, București). În anul 2009, revista Actualitatea Muzicală i-a oferit premiul pentru tânăr interpret. A susținut recitaluri în Alkmaar – Olanda, Tel Aviv – Israel, Viena – Austria și a colaborat ca solist cu toate orchestrele simfonice din România, dar și cu orchestra Filarmonicii din Chișinău.

În cea de-a doua parte a evenimentului, Orchestra Națională Radio, dirijată de Cristian Mandeal, va interpreta „Simfonia nr. 3”, creație a lui Robert Schumann și supranumită „Renana”, deoarece lucrarea surprinde impresiile de călătorie ale compozitorului după un voiaj în vestul Germaniei, în zona cunoscută sub numele de Renania sau „Țara Rinului”.

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal și-a exercitat profesia în România și în străinătate. Ca dirijor principal și director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituție – etalon pentru România.

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiții absolute, în special ale compozitorilor români, dar și străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera „Å’dipe”, în primă audiție britanică (Festivalul de la Edinburgh – 2002) și italiană (Teatro Lirico di Cagliari – 2005). Din 2008 este președintele societății „George Enescu” din Londra.

În ultima perioadă, un punct de mare interes de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă și dirijează constant începând din 2008.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) – pianul, dirijatul (Constantin Bugeanu) și compoziția (Ștefan Niculescu) -, completându-și ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) și München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română București (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureș (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) și București (1987 – 2009). A fost director artistic al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, edițiile 2001 și 2003.

Concertul de la Sala Radio poate fi ascultat în direct pe toate frecvențele Radio România Cultural și Radio România Muzical din țară și în streaming live pe internet, pe www.radiorormaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în magazinele Germanos și la casa de bilete a Sălii Radio.