Daniel Jinga a primit Medalia Camerei Deputaților din Italia după concertul Operei Naționale București la Festivalul Internațional de la Ravello

Publicat: 13 07. 2026, 08:31

Dirijorul și managerul general al Operei Naționale București, Daniel Jinga, a primit Medalia Camerei Deputaților din Italia, în semn de recunoaștere pentru „contribuția sa remarcabilă la diplomația culturală” și pentru angajamentul său în consolidarea legăturilor istorice și artistice dintre România și Italia, după concertul susținut duminică la Festivalul de la Ravello.

Distincția i-a fost acordată dirijorului Daniel Jinga și, prin intermediul său, Operei Naționale București. Potrivit mesajului oficial care însoțește distincția, aceasta a fost acordată „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția sa remarcabilă la diplomația culturală și pentru angajamentul său în consolidarea legăturilor istorice și artistice dintre România și Italia”.

 Loading ...

„Prin dirijarea Orchestrei Operei Naționale București în cadrul Festivalului de la Ravello – eveniment care a încheiat manifestările culturale bilaterale din 2026 – Maestrul Daniel Jinga a demonstrat că muzica este un instrument autentic și eficient al dialogului”, se arată în mesajul oficial.

Documentul mai subliniază că, prin conducerea orchestrei, Daniel Jinga „a pus în valoare arta muzicală ca punte de legătură între cele două națiuni, reafirmând rolul esențial al culturii în relațiile internaționale”. Mesajul se încheie cu acordarea Medaliei Camerei Deputaților „ca semn al prieteniei și al recunoașterii înaltelor sale merite artistice”.

Orchestra Operei Naționale București a concertat la Festivalul Internațional de la Ravello

Orchestra Operei Naționale București a susținut pe 12 iulie 2026 un concert la Ravello Festival, pe scena de la Villa Rufolo, în cadrul celei de-a 74-a ediții a festivalului, sub bagheta lui Daniel Jinga. Solist a fost violonistul Alexandru Tomescu, care a interpretat Concertul nr. 2 pentru vioară în si minor „La Campanella”, de Niccolò Paganini, la vioara Stradivarius Elder-Voicu. Programul a mai inclus Rapsodia Română nr. 2 de George Enescu și Suita „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski.

După concert, violonistul Alexandru Tomescu a transmis un mesaj pe Facebook, în care a vorbit despre participarea la evenimentul care a încheiat Anul Cultural România – Italia.

„Din Italia cu drag! Am fost onorat să fiu invitat în această seară să cânt alături de Orchestra Operei Naționale Române din București, dirijată de maestrul Daniel Jinga, la Ravello Festival de pe Coasta Amalfitană, în închiderea Anului Cultural România – Italia. Mulțumesc pentru invitație, Daniel Jinga și E.S. Gabriela Dancău, ambasador al României în Republica Italiană”, a scris Alexandru Tomescu pe Facebook.

Unul dintre marile festivaluri ale Italiei

Festivalul de la Ravello este unul dintre cele mai vechi festivaluri de muzică din Italia. Evenimentele au loc în principal la Villa Rufolo, cu panorama Coastei Amalfitane drept decor natural. Ravello Festival se desfășoară în acest an între 4 iulie și 5 septembrie și cuprinde 22 de concerte de muzică simfonică, operă, baroc, jazz și muzică de cameră.

Concertul Orchestrei Operei Naționale București face parte din programul Anului Cultural România – Italia 2026, promovat de Ambasada României în Italia, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe.

„Prezența Operei Naționale București la Ravello încheie, în mod firesc, parcursul Anului Cultural România – Italia 2026 care, prin peste 50 de evenimente desfășurate în șase luni, a adus în prim-plan excelența creației românești. Cultura creează punți durabile și lasă în urmă o moștenire care depășește durata unui program cultural”, a declarat ambasadorul României în Italia, Gabriela Dancău.